Totuşi, la a doua încercare, monopostul a trecut testele de siguranţă, astfel că acesta va debuta la Marele Premiu al Marii Britanii. În plus, acesta va fi utilizat şi în sesiunea de teste de două zile care va avea loc pe circuitul Red Bull Ring după Marele Premiu al Austriei de peste două săptămâni.
"Am ratat primul test, dar am fost destul de aproape. Până la urmă a fost ceva minor şi, chiar dacă asta ne-a dat înapoi cu o săptămână sau două, a fost clar că vom trece la a doua încercare.
Acum vom participa la testul din Austria şi apoi îl vom introduce ca pachet de cursă pentru Marele Premiu al Marii Britanii de la Silverstone", a explicat Bob Fernley, şeful adjunct al Force India.După primele şase curse ale sezonului, Force India ocupa locul şase în clasamentul constructorilor cu 17 puncte, la patru puncte în spatele celor de la Sauber.
Via Autosport
Comentarii (0)