Noul furnizor de motoare Pure critică schimbarea regulamentului
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Planurile companiei Pure, care a anunţat în luna mai că intenţionează să furnizeze motoare în Formula 1 din 2013, au fost date peste cap de decizia FIA de a schimba radical regulamentul tehnic.
În locul motoarelor în patru cilindri de 1.6 litri, forul mondial a acceptat trecerea la unităţi în şase cilindri şi a amânat schimbarea pentru 2014, iar cei de la Pure consideră că acest lucru nu va conduce la o reducere a costurilor.
"Nu pot să înţeleg de ce mulţi oameni din sport spun că 'V6 este grozav, fantastic şi vom reduce costurile'. Ei bine, costurile nu se reduc. Am avut patru cilindri şi vom merge la şase cilindri, aşa că automat ai şase pistoane şi mai multe valve, iar costurile vor creşte. Asta schimbă substanţial planul de afaceri [...], pentru că trebuie să mergem la investitori şi să le spunem că [...] acel plan de afaceri a fost fals şi că acum va costa suma X plus ceva mai mult", a declarat Craig Pollock, şeful Pure, pentru publicaţia Autosport.
În ciuda schimbării regulamentului, Pure va continua proiectul de a deveni furnizor independent de motoare în Formula 1, însă anticipează ca primul contract cu o echipă nu va fi semnat mai devreme de vara anului 2012.
"Realitatea este că echipele nu au nevoie să semneze până în 2013.
Acum suntem în 2011, aşa că aş spune că se va întâmpla peste un an. Dacă până la începutul lui 2013 nu avem niciun client, atunci ar trebui să punem un mare semn de întrebare în dreptul proiectului. Dar nu mă deranjează, totul depinde de strategia prin care convingi echipele că motorul va fi performant şi că va fi mai eficient din punct de vedere al costurilor comparativ cu celelalte motoare", a mai precizat el.Via | Autosport
Personal , in afara de Ferrari , nu prea vad de ce este lumea atat de speriata de motoare 1.6 turbo , din moment ce majoritatea costructorilor auto recurg la downsizing.