Nouă piloţi au fost penalizaţi cu câte cinci secunde la Valencia

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 28.06.2010
Nu mai puţin de nouă piloţi au fost penalizaţi cu câte cinci secunde în clasamentul Marelui Premiu al Europei după ce au încălcat regulamentul Safety Car-ului.

Comisarii de cursă de la Marele Premiu al Europei au decis să-i penalizeze cu câte cinci secunde pe Jenson Button, Rubens Barrichello, Nico Hulkenberg, Robert Kubica, Vitaly Petrov, Adrian Sutil, Sebastien Buemi, Pedro de la Rosa şi Vitantonio Liuzzi pentru că nu au reuşit să realizeze timpul minim inpus de FIA în momentul în care Safety Car-ul a fost trimis pe circuit.

Comisarii anunţaseră încă din timpul cursei că cei nouă piloţi vor fi investigaţi după încheierea Marelui Premiu al Europei pentru încălcarea regulamentului, iar primele estimări indicau posibilitatea unor penalizări de 20 de secunde.

În urma acestor penalizări, Fernando Alonso a fost promovat de pe locul nouă pe locul opt în locul lui Sebastien Buemi, în timp ce Nico Rosberg a urcat pe locul 10 în locul lui Pedro de la Rosa.

Tot intrarea Safety Car-ulului pe circuit i-a adus o penalizare de tip drive-through lui Lewis Hamilton, care a depăşit maşina de siguranţă deşi acest lucru este interzis de regulament.

De asemenea, Timo Glock a fost penalizat cu 20 de secunde din cauza faptului că a ignorat steagurile albastre care indicau că trebuie să-l lase să treacă pe pilotul din spatele său.

Via | FIA

Comentarii (8)

  • cam ciudat
    Ei cat au castigat 5 s?????? De obicei esti pedepsit cu un timp mai mare decat ai castigat pentru evitarea unor asemenea evenimente, nu?
    10 0
  • alta nedumerire
    Din timpii finali eu vad ca ar trebui un salt de 2 locuri pentru Kobayashi. Cel putin asa am calculat eu..chiar nu inteleg...
    3 0
  • Unfair
    Hamilton trece de safety car si practic castiga un tur in minus si e penalizat cu drive-through care este 12 sec, wow !!!! Se vede clar ca e impreuna cu Massa si Alonso. Un trenulet Ham-Alo-Mas ajunge safety car-ul si maimutoiul trece.
    17 4
  • Vid
    http://www.youtube.com/watch?v=kKYyvHvO-jA&feature=player_embedded
    7 2
  • ciudat
    Cel putin ciudat , si foarte indulgente penalizarile .
    E normal ca Alonso sa fie furios , daca dadeau si ei talpa treceau si eu de safety car , macar ramaneau in fata ... scandal
    12 2
  • NeLamuriri
    Eu unul consider ca a fost un intreg haos pe circuit. Vettel trecuse de Safety Car, Hamilton nu. Hamilton a trecut si el total neregulamentar, iar ceilalti au pierdut foarte mult respectand regulamentul, Alonso avand PERFECTA DREPTATE dar exista un mare dar. Hamilton trece si isi continua turul, il ajunge pe Vettel, intra la boxe, ies, linia de masini in spatele Safety Car-ului nu se formeaza, iar cand Schumacher vrea sa iasa de la boxe dupa un PitStop efectuat in aceleasi conditii ca si Hamilton si Vettel, Schumacher primeste rosu. Il lasam pe Vettel la o parte, dar Hamilton a depasit Safety Car-ul primeste un banal Drive Through iar Schumacher pica pe 16 iar Alonso si Massa si ceilalti din spatele lor care au respectat regulile ajung in pluton? Mi se pare o magarie mare. Deasemenea pentru incalcarea regulilor SC la Valencia se primesc penalizari de 5 secunde pe cand Schumacher la Monaco 20s sau 25s? Alta problema: Incep sa devin paranoic dar e a doua cursa in care un fost adversar al lui Schumacher este consultant al comisarilor de cursa: Heinz-Harald Frentzen si ca si in cazul precedent la Monaco cu Damon Hill Schumacher a pierdut tot ce a muncit pe circuit. Insa nu asta ma lasa nelamurit ci discrepanta dintre penalizari... Aceleasi reguli incalcate penalizari de 4-5 ori mai mici, Hamilton isi face de cap pe circuit depasind SC-ul ca pe Autobahn Loganuri. Ce Dumnezeu se intampla cu regulile in Formula 1? Chiar incep sa cred ca ceea ce spune Alonso privind manipularea cursei de FIA este in totalitate adevarata.
    10 2
  • @jolerto
    Auzi cica "Hamilton a castigat practic un tur in minus" . atunci arata-mi si mie cand Alonso avea +1 lap (pe linia aia care o afiseaza jos la sfarsitul fiecarui tur) .Am vazut si in posturile anterioare ale tale...tu incerci sa zici ceva dar defapt nu zici nimic . Frustrarea e mare , inteleg . Dar pana cand ?
    5 4
  • Voi sunteti cu capu', cum sa castige Ham un tur?! Daca SC nu intra in fata celui de pe locul 1, atunci undeva pe circuit da girofar verde ca plutonul sa il depaseasca, pana ajunge in spatele lui cel de pe locul 1, dar la TV nu s-a vazut decat cand B. Senna ca a depasit SC (deci dupa ce plutonul si-a facut miscarea). Cata ciuda aveti in voi... nici macar nu mai ganditi!
    5 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru