Întrucât germanul are deja un avans de 46 de puncte în clasamentul general, care echivalează cu aproape două victorii, Niki Lauda, preşedintele Mercedes, anticipează că Vettel va deveni matematic campion cu două etape înainte de finalul sezonului.
"Aş merge atât de departe încât să afirm că Vettel va fi campion în Abu Dhabi, adică înaintea penultimei etape. Avantajul său era deja mare când a dominat cursa de la Spa, chiar dacă monopostul Red Bull nu se potriveşte foarte bine acestui circuit.
Bine, poate că la Monza nu este chiar favorit, dar pe orice alt circuit are cel mai bun monopost. Este mai mult decât suficient pentru el", a precizat austriacul. Declaraţiile sale par să reprezinte o capitulare în faţa celor de la Red Bull Racing, însă Lauda insistă că acestea nu reprezintă decât realitatea."Nu vom renunţa la luptă, dar în acelaşi timp sunt realist.
Vettel a dominat la Spa şi cred că ar fi putut fi cu trei-patru zecimi pe secundă mai rapid. Noi am îmbunătăţit foarte mult, dar cei de la Red Bull sunt în continuare mai buni", a adăugat el.Via Motorsport
el stie foarte bine "it's not over until it's over"
in '84 a castigat cu jumatate de punct in fata lui Alain Prost ...