Newey: "Vettel trebuie să fie mărinimos în Abu Dhabi"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 10.11.2010
Adrian Newey consideră că Sebastian Vettel va trebui să dea dovadă de "mărinimie" în Abu Dhabi în cazul în care nu va mai avea şanse la titlul mondial.

În condiţiile în care Red Bull Racing susţine că nu va impune ordine de echipă în Marele Premiu din Abu Dhabi, singura speranţă a lui Mark Weber la titlul mondial în cazul în care ordinea în cursă va fi Sebastian Vettel - Webber - Fernando Alonso este ca germanul să-l lase să câştige.

Totuşi, relaţiile dintre cei doi coechipieri de la Red Bull Racing au fost extrem de tensionate în ultima perioadă, motiv pentru care Adrian Newey admite că Vettel va trebuie să se dovedească "mărinimos" pentru a ceda poziţia.

"Întotdeauna am spus că vom lăsa piloţii (n.r - să decidă). Este un campionat al piloţilor şi aşa ar trebui să fie. Sincer să fiu, ne-ar plăcea să câştigăm ambele titluri dacă putem şi, dacă suntem în măsură să câştigăm titlul piloţilor, aşa trebuie să o facem. Până la urmă, dacă unul dintre piloţi iese din luptă, atunci sper că va fi suficient de mărinimos să-l ajute pe celălalt", a declarat directorul tehnic al echipei Red Bull.

Privind spre cursele din acest sezon, Newey consideră că Red Bull Racing a oferit întotdeauna şanse egale celor doi piloţi, în ciuda unor episoade mai puţin convingătoare precum cel de la Silverstone, când Vettel a fost singurul beneficiar al unei aripi faţă de configuraţie nouă.

"S-au împins de la spate foarte mult unul pe celălalt, poate puţin prea mult o dată sau de două ori, dar în ansamblu sunt foarte mulţumiţi.

Până la urmă este un campionat al piloţilor şi asta înseamnă că nu ar trebui să fie ordine de echipa", a mai precizat el.

Via | SportingLife

Comentarii (47)

  • Newey
    "sper că va fi suficient de mărinimos să-l ajute pe celălalt"-asta ce-o mai fi, d-le Newey..indemn, ordin discret..??Apoi vine cu "asta înseamnă că nu ar trebui să fie ordine de echipa", e putin ciudat, ca sa nu spun ca miroase a ipocrizie..Cu alte cuvinte, n-o face, noi suntem fair dar ai fi marinimos daca ai face-o..mostra de fair play a la Red Bull.
    18 7
  • Ipocrizie
    Ipocrizie maxima , doar inainte sa fie la RedBull a facut parte din echipa care folosea ordinele de echipa , dar daca a schimbat tricoul a schimbat si obiceiurile , oare ?

    Pe de alta parte este stupid ca sa ai doi piloti in postura de a castiga titlul si sa nu o faca nici unu dintre ei . Exact ce se va intampla de fapt , nu-l pe Vettel coautor de buna voie la titlul lui Webber .
    13 8
  • erata
    *nu-l vad pe Vettel
    9 4
  • "Ordine de echipa"
    Asa suna un ordin de echipa, care tocmai a fost dat.
    Vezi si declaratia lui Christian Horner.
    14 2
  • celebrele ordine de echipa
    Marketing... atata tot! Dar per ansamblu cred ca imaginea lor va avea mai mult de suferit dacat cei de la Ferrari. Despre Ferrari este stiut ca apeleaza la acest fel de tactica si acestia nici nu se mai agita prea mult... dar sa sustii sus si tare ca nu vrei interveni intre piloti si pe cealalta parte sa incepi sa lasi portite, asta mi se pare lipsa de inspiratie.... pana la urma pe cine sa cred?!? pe Newey, pe Horner, pe Webber, Vettel sau pe Big Boss?!?
    10 3
  • Homo
    O echipa condusa de homosexuali ...........
    11 7
  • Adrian Newey
    E normal sa isi doreasca asta si cred ca daca Alonso va fi pe 3 atunci Vettel il va ajuta pe Webber. Nu spun ca mi se pare normal sa fie obligat sa ii cedeze pozitia, dar mi se pare normal sa fie el cel care decide sa cedeze primul loc. Au existat si mici certuri in cadrul echipei, dar in pana la urma tot o echipa sunt si ar trebui sa procedeze ca atare.
    13 1
  • clar ipocrizie
    dar va readuce scorul acolo unde trebuia sa fie de fapt.... unde mai pui ca trebuia si la cursa trecuta, si la multe alte curse dinainte. Ca sa fim pe picior de egalitate in termeni de excrocherie cu Ferrari, totul sub obladuirea tatucii Todt.
    2 10
  • @Boby
    da, bla, bla, bla, echipa, bla, bla, bla ....
    Da, dom'le echipa. Dar asta nu justifica furtul oricui ar fi. In loc de echipa si ce mai pui tu dupa, incearca 'suntem niste hoti, avem mentalitatea de hoti. Dar vrem sa invingem. Asta este, astia suntem. Titlul e mai important decat orice. Nu emitem pretentii ca nu subtem excroci. Si nu incercam sa ascundem asta sub cuvinte precum echipa ...'
    1 11
  • @rbr
    Nu imi dau seama ce vrei tu sa spui acolo....nu inteleg la ce echipa te referi cand spui "hoti". Daca poti fi mai explicit, te rog......
    9 1
  • Ordine de echipa
    Ordinele de echipa sunt firesti si logice.Nu inteleg de ce se vorbeste de furt. Eu nu cred ca Ferrari a furat puncte de la alta echipa.N-a luat nici de la Mclaren nici de la Red Bull.Ce fac ei in cadrul echipei lor e afacerea lor dupa interesele lor de echipa, dupa managementul lor sportiv.Nu este nimeni in masura sa se amestece in ograda lor.N-au decat sa reuseasca si altii sa faca 1-2-uri cat mai multe si sa permuteze daca asa vor.Sau sa se izbeasca unul de altul. Regulamentul interzice, e adevarat, insa trebuie amendat si schimbat pentru ca se intampla ca la nivel declarativ toti sa-l blameaze insa toti folosesc ordinele de echipa, mai mult sau mai putin transparent.Daca cineva s-a uitat vreodata la ciclism, seamana foarte mult cu ce se intampla in F1.Cand ai un sportiv rapid in echipa pe ala il folosesti pentru partea finala de sprint.In rest, toate vorbele aruncate si pe care eu le vad aici pe site nu fac decat sa ascunda frustrari invidii mai mult sau mai putin cronice.
    15 0
  • mobius
    respect RBR ?
    Nu se putea exprima mai bine un ordin de echipa.Ma intreb inca o data cine este ipocritul. Cei care apeleaza asa cum se vede, la ordine de echipa arata cu degetul spre Alonso, care munceste din greu sa-si faureasca succesul. Este foarte curios, tocmai Horner care spune ca titlul lui Alonso ar fi patat, pentru o cursa in care in mod evident a fost mai bun decat coechipierul sau, tocmai el si echipa ce au facut un sezon intreg si ce fac acum. In orice timp si in orice loc hotul a strigat cel mai tare ca este furat.
    10 1
  • mobius
    completare
    A nu se intelege ca sunt impotriva ordinelor de echipa. Mai mult decat atat, le consider normale pentru ca o echipa are dreptul sa-si gestioneze cum crede mai bine sansele.
    10 0
  • Boby,
    ei vezi? aici e problema ta. Ca sa fii de acord sau nu trebuie sa stii mai intai despre ce echipa e vorba ....

    Orice echipa. O echipa ipotetica. O echipa arbitrara.
    Uite, poate acum intelegi:
    e vorba ca furtul nu poate adus pe lista de calitati indiferent cu ce vorbe frumoase vrei sa il ungi, cum ar fi echipa, interesul national, bla, bla, bla

    adaugire: acum spui ca echipa s.a.m.d, dupa care uiti de echipa, spui doar de Alonso ca e valoros .... asa cum uita toti de Renault si spun ca Alonso l-a oprit pe Schumacher. Adevarul este ca jumatate din pilotii de atunci din F1 ar fi castigat titlul cu Renault. Da, acea Renault; echipa Renault.
    2 11
  • .......
    Cred ca va e frica de faptul ca RBR ar putea sa v-o traga ,lasind la o parte domnia.Cum pina acum ptr voi a fost logic ca ordinele de echipa sa fie acceptate,acum a-ti ajuns sa blamati aceasta echipa care invata de la Ferrari ,McLaren ,etc. trisarea unei curse? Ca despre asta este vorba.
    3 8
  • Diesel
    hasu
    @hasu--RBR n-are cum sa "ne-o traga", e putin mai complicat, cu toata tehnologia de care dispune.In cel mai rau caz ne poate indispune daca castiga si al doilea titlu.Nimeni n-o sa-i blameze daca folosesc ordinele de echipa atata vreme cat acceptam(fanii Ferrari) acest tip de comportament.Personal vreau doar sa subliniez ca, legat de articolul de mai sus, unii umbla cu cioara vopsita.Sa sustii pe toate canalele ca esti alb si tu ai pensula pregatita si galetusa cu vopsea gri nu e in regula.Ori taci dracului din gura si vopsesti si tu in gri ca cei de la Ferrari, ori, daca te ia gura pe dinainte si pui trambitasi sa-ti clameze sportivitatea mergi pe burta si nu vii cu soapte si indemnuri la "marinimie".Pricipesti colega?
    @rbr--pai jumatate din pilotii de F1 au si castigat cu acea masina Renault, si au 2 titluri mondiale.
    9 3
  • marinimia regulamentara..
    Daca "din marinimie" se accepta atunci si Massa tot "din marinimie" a facut-o in Germania...sau "marinimia" Ferrari nu se accepta, doar cea Red Bull.
    8 4
  • @rbr
    Tu esti sigur ca vorbesti despre ce am comentat eu? Treci de la un subiect la altul fara sa fi zis eu nimic despre asta.
    Despe titlurile pe care le-a luat Alonso nu am zis niciodata ca a facut minuni cu o masina slaba....masina a fost reusita in perioada aia, dar ca sa aiba acea masina a muncit...a plecat de la Minardi, a fost pilot de teste si abia apoi a avut parte de o masina buna...asa ca te rog sa nu ii negi valoarea si sa spui ca doar datorita masinii a castigat. Anul asta cu o masina clar ma slaba e in fruntea clasamentului...cu siguranta o sa spui de ordinele de echipa...si fara ele tot primul era acum, intr-adevar la doar 1 punct in fata dar tot primul. Daca ai bunul simt a ii recunosti valoare o sa imi faca lacere sa mai vb cu tine, daca nu te rog sa incheiem aici. Numai bine.
    7 3
  • Boby
    ca intotdeauna Alonso este supraapreciat. Este doar un campion al circumstantelor cum au fost si altii dar ... cum nu au fost altii, inclusiv unul pe care tot spui ca Alonso "l-a oprit". Asa poti sa spui si ca Hill l-a oprit, si Villeneuve si Hakkinen la un moment dat.
    Alonso a beneficiat anul asta din plin de abandonurile celorlalti. In primul rand tehnice. Aminteste-ti de Vettel cate probleme de acest fel a avut la inceputul campionatului. Aminteste-ti de Melbourne etc. Plus ca RBR nu a avut o politica "productiva" cu pilotii asa cum are Ferrari. Aminteste-ti toate acestea si ia-le in considerare. Sunt ca-u-ze. Nu te lasa orbit de aparenta cum ca Alonso castiga un campionat (inca nu) cu toate ca are o masina mai slaba ... Nu il baga in aceeasi oala cu Senna sau Shum care au castigat cu o masina mai slaba cu concurenta care termina cursele. Asta despre Alonso.

    Cat despre legatura cu comentariul tau .... cam e vina ta aici.
    Mai spun o data cu toate ca poate ar fi mai bine sa recitesti ce am postat. Tot ii dai cu tampenia de "echipa" care ar trebui sa justifice si sa spele hotia. Ai facut referire la "echipa" intr-un anumit context. Reciteste ce ai scris.
    3 5
  • elemente ajutatoare
    "pana la urma tot o echipa sunt si ar trebui sa procedeze ca atare" by BobyNeamu.
    - acum vezi legatura?
    4 5
  • boby, boby
    - poti sa spui de Alonso ca e norocos
    - poti sa spui ca e hot
    - poti sa spui ca e fara scrupule
    - poti sa spui ca minte pentru a-si justifica neputintele
    - poti sa spui ca au facut si altii asa
    - poti sa spui ca nu au facut si alti altii asa
    - poti sa spui ca isi impune punctul de vedere in cadrul echipei (sponsorii ...)
    - poti sa spui ca nu ii pasa ca isi saboteaza cu asta preaiubitul coechipier
    - poti sa spui ca e naiv in declaratii
    - poti sa spui ca e suficient de bun sa fie in F1

    dar nu poti sa spui ca e stralucit. Nu cu atatea bube. Vezi mai sus. Exista o diferenta subtila intre valoare si aparenta acesteia. Alonso iubeste aparentele.

    Si Korea a ajuns in 2002 la CM pana in semifinale. Poti spune ca a ajuns pana acolo. Doar ATÂT. Ca e valoroasa NU. Acum intelegi?
    5 6
  • Boby
    in caz ca-ti da prin cap sa spui ca automat castigarea a ceva implica valoare. Ai vrea tu. Ar vrea si altii. Dar nu e asa simplu. Daca nu ar fi existat hotia da. Daca nu ar fi alterata competitia de atatea chestii care tocmai cu competitia nu au de-a face da. Gata ca-mi pierd timpul de pomana cu indivizi deja pierduti.
    3 5
  • @rbr
    Cred ca m-ai inteles gresit in ceea ce am spus despre "echipa" Am zis ca Vettel in cazul in care ordinea in clasamentul cursei va fi Vettel-Webber-Alonso, ar trebui sa isi ajute coechipierul, si implicit echipa, sa castige campionatul, fara sa primeasca ordine de "sus". Si totodata vroiam sa reiasa faptul ca asupra lui Massa nu trebuiau facute presiuni pentru a ceda victoria, de fapt nici nu trebuia sa cedeze victoria atunci.
    Cat despre Alonso nu vad unde am scris ca l-a oprit pe Schumacher de unu singur...chiar am scris ca nu a facut minuni cu o masina slaba si ca a avut un monopost reusit, dar de-a lungul carierei a muncit ca sa ajunga sa concureze cu material foarte bun.
    Oricum cand un pilot castiga 2 campionate, a fost la 1 singur punct de un al treilea si acum se bate pt altul nu poti sa spui ca e pilot slab si ca doar norocul l-a dus acolo.
    Acum sper sa intelegi tot ce am scris si sa nu ma mai acuzi ca prin echipa acopar hotia.
    4 5
  • @rbr
    Eu zic sa iti masori vorbele pentru ca am vorbit cat am putut de de civilizat cu tine. Nu ma jigni pt ca te-am atacat cu nimic. In cazul in care nu poti sa faci lucrul asta ai putea sa nu mai postezi aici, sau macar sa nu mi te mai adresezi mie.
    3 5
  • "Am zis ca Vettel in cazul in care ordinea in clasamentul cursei va fi Vettel-Webber-Alonso, ar trebui sa isi ajute coechipierul, si implicit echipa, sa castige campionatul, fara sa primeasca ordine de "sus"." - by Boby

    Ar trebui sa intelegi ca nu exista nicio diferenta intre Hockenheim 2010 si "marinimia" lui Vettel. Deci las-o moarta cu "echipa" ... sau zi-i pe nume. Vezi mai sus cum.
    4 6
  • rbr
    a.Alonso "l-a oprit" pe Schumacher de doua ori in plina glorie.Consecutiv.
    b.Nu este singurul pilot care beneficiaza de abandonuri Senna, cel mai celebru este titlul obtinut de Schumacher in dauna unui Senna care..moare pe pista.
    c.Cand sunt mai multe echipe si exista echilibru e firesc ca abandonurile sa conteze.E important ca pilot sa faci cat mai putine greseli si sa eviti abandonurile, sa stii sa faci asta.
    d.Alonso poate intra lejer in aceeasi oala cu Schumacher si Senna si asta o fac altii care se pricep la F1, nu un user de site.Cel mai devreme a facut-o Hamilton.
    Asta pentru prima parte a comentariului.

    Hai sa vedem cu a doua parte, puntual.
    1.(- poti sa spui de Alonso ca e norocos)-Orice pilot, care e si campion mondial e norocos.In orice teorie a probabilitatilor norocul nu este considerat un factor decisiv mai ales cand evenimentul se repeta.
    2.(- poti sa spui ca e hot)-personal n-am vazut nicio condamnare pronuntata de vreun tribunal pe numele lui.Pot sa spun ca asta e calomnie gratuita.
    3.(- poti sa spui ca e fara scrupule).Da, orice mare campion este fara scrupule.Vezi Senna, Schumacher,Prost si mai nou Hamilton,Vettel.
    4.(- poti sa spui ca minte pentru a-si justifica neputintele)-orice pilot face asta cand rateaza.Cel mai recent caz e Hamilton.Si Schumacher.Insa in locul lui vorbeste mai mult Haug si Brawn.
    5.(- poti sa spui ca au facut si altii asa)-prima observatie obiectiva.
    6.(- poti sa spui ca nu au facut si alti altii asa)-asijdelea
    - poti sa spui ca isi impune punctul de vedere in cadrul echipei (sponsorii ...)se impune in cadrul echipei, da.In anii de Renault, cand a reusit cele 2 titluri mondiale n-a avut niciun sponsor.Dupa ce numele Alonso a ajuns un brand da.Si Nadia Comaneci aduce sponsori, Schumacher la fel, Nastase samd.
    7.(- poti sa spui ca nu ii pasa ca isi saboteaza cu asta preaiubitul coechipier)-nu si-a sabotat colegii, dovada ca a ramas in relatii f bune cu ei, mai putin Hamilton.Acolo a fost cam invers.
    8.(- poti sa spui ca e naiv in declaratii)-deloc,a avut cele mai inteligente si obiective declaratii dovada ca prognoza lui s-a adeverit.
    9.(- poti sa spui ca e suficient de bun sa fie in F1)-aici, ca de altfel in majoritatea afirmatiilor tale suferi de malitiozitate, ca sa nu spun rautate.Daca ironia poate fi un bun mijloc de aparare, poate fi la fel de bine un mijloc de a justifica neputinta si frustrarea.Stimat(a) user.Neconvingator si redundant.
    5 4
  • @rbr
    Vad ca nu reusesc sa te fac sa intelegi ca e diferenta intre a ajuta un coleg si in a fi obligat sa ajuti un coleg. Sa o lasam asa. Numai bine.
    3 4
  • imposibil
    sa treci nonvaloarea drept valoare. Insa poti sa traiesti cu impresia asta .... unii au facut din asta un fel de a trai


    RBR
    incercare nereusita de a contraargumenta ce am spus. Nu poti sa scoti nonvaloarea basma curata pentru ca ... nu se poate. Asa a lasat Dumnezeu.
    1) lasa probabilitatile. Ai vazut pe pista ce s-a intamplat. Si nu poti spune ca au patit toti acelasi lucru. Noi toti suntem unici si prin ce ni se intampla.
    2) nici Vantu nu a fost condamnat. Vechea chestie aparenta vs. esenta. Aici nu poate trece mintea-ti bariera sa intelegi .....
    3) Nu oricine e fara scrupule. Si chiar daca altii au o urma de lipsa de scrupuile Alonso e manjit tot .... si cantitatea conteaza .... vezi tu ? Nu-i baga pe toti in aceeasi oala.
    4) Iarasi ca mai sus la pt. 3. Cantitatea ..... si unii chiar nu cauta scuze.
    5) da, mai sunt si altii. De-ar fi numai unul ...
    6) ei vezi? nu sunt toti uscaturi.
    7) iti dau in cap ... daca vrei ramanem prieteni. De nu, n-ai decat sa te cari de la echipa....
    8) asta este multi inghit gogosile aruncate de Alonso. Dar hei, sunt destui care nu. Destui care-si dau seama ca rata nu impunge .... ci doar macane si fuge. Dap, naiv in declaratii daca are pretentia ca i-a prostit pe toti. Tu esti in categoria prostitilor, apropo.
    9) Nu era nicio ironie. E un bun pilot de pluton. Ce-ar fi sa fie un Alguersuari, Kubica, Hulk, Rosberg la Ferrari ?

    Vezi punctual ca si tine.
    9 3
  • Boby
    iar eu nu pot sa te fac sa intelegi ca indiferent daca faci un rau de bunavoie sau silit tot ramane facut si altereaza ceea ce se vrea a fi competitie. Gandeste-te la efectul asupra competitiei si nu la cat de bosumflat o sa fie Massa comparativ cu Vetel. Incearca sa vezi ansamblul si sa localizezi bine in el esentialul. Nu doar o piesa neimportanta care-ti place tie.
    10 3
  • rbr
    Pai tu nu trebuie "sa inghiti gogosile lui Alonso". Le inghiti pe-ale altora.Nu citesti cu atentie ce scriu.Nu eu il "bag in oala cu Senna Schumacher".O fac altii infinit mai avizati in a-si da cu parerea ca tine.
    Daca probabilitatile nu-ti plac, ignoranta categoric iti place.Draga, nu trebuie sa-ti placa tie Alonso, sunt altora carora le place, cum ar fi sa indragim cu totii acelasi pilot?Sa fie Alonso pilot de pluton, vom vedea duminica daca e cel mai bun pilot din plutonul F1.Putin cam mult patos pentru un simplu observator obiectiv.Ia mai gandeste-te, dar nu astazi..timp este destul.
    3 10
  • rbr
    Competitia in F1 inseamna altceva, sau mult mai mult decat iti imaginezi tu.Nu confunda cu un joc pe o consola de pc.
    3 10
  • Hamilton despre Alonso
    Inchei cu citat din Hamilton, cel mai inversunat adversar al lui Alonso:
    "If he wins it he deserves to walk in the company of the great names of the past," Hamilton told The Mirror.

    "You are going to be very hard put to find someone beat him on raw talent.

    "I would have no problems having him as a team-mate but I'm happy with the way I have things now.

    Nu am timp dar sunt multe alte consideratii facute la adresa spaniolului facute toate de personalitati din lumea sporturilor cu motor.E usor sa arunci cu noroi atunci cand nu ai nimic altceva de facut-spus.
    Daca Alonso castiga la Abu Dhabi va ajunge cel mai tanar triplu campion mondial din istorie.E destul de bine pentru un pilot de pluton-lipsit de valoare.O zi buna.
    3 10
  • RBR
    "Competitia in F1 inseamna altceva," -
    tocmai ce spuneam ... inseamna altceva decat s-a vrut acest sport initial sa fie, inseamna altceva ce-ti place tie.
    Inseamna o sansa si neputinciosilor. Inseamna o portita prin care sa treaca si nemerituosii. Inseamna o petrecere a tuturor, invitati sau nu de soarta, dar cu totii cu pretentii de cinstiti odata ca au intrat. Tocmai asta spun. Poti sa spui ca au intrat. Nu poti spune ca sunt toti intratii de aceesi speta .... asa cum au pretentia sa se spuna despre ei neinvitatii .... "Ha, sunt aici, ce mai vrei ...."
    De revazut cazul Korea 2002 World Cup. Poti intelege asta, sunt convins. E greu insa de acceptat ... aici e buba ....
    10 3
  • "Daca Alonso castiga la Abu Dhabi va ajunge cel mai tanar triplu campion mondial din istorie.E destul de bine pentru un pilot de pluton-lipsit de valoare.O zi buna." by RBR


    @RBR
    si Basescu e primul presedinte cu doua mandate consecutive de cinci ani postdecembrist. E destul de bine. O zi buna.
    10 3
  • "I would have no problems having him as a team-mate but I'm happy with the way I have things now." pp. by Ham

    in schimb Alonso ... ar avea probleme. Doar a fugit o data de Ham. E caldut la Ferrari, cu Massa asa cum este dupa Hung 2009.
    10 3
  • rbr
    Te-am prins..:)stiu cine esti..este explicabil.Tu ai FRUSTRARI ADANCI..Ham nu l-ar vrea coechipier pe Alonso in alta echipa in afara de Mclaren, cuibusorul unde e tinut in brate degeaba.Timpul o va confirma.Deocamdata Alonso este pilotul(evident tot de pluton) care a castigat Mari Premii cu 3 echipe diferite pana la 29 de ani).Al tau idol nu prea se descurca la echipa de suflet..are probleme de pilotaj.Lasa-l pe Basescu, aici nu facem politica.Si-acum chiar te las, stiu, n-ai altceva de facut.Eu trebuie sa contribui la PIB ca sa-ti primesti salariu:)..user de pluton ce esti..
    5 11
  • RBR
    lasa prinsul ca nu-i motiv de frustrare. Nu pe mine ma doare ca Ham a fost mai bun decat Alonso in 2007 .... Nu pe mine ma irita asta ... nu are de ce. Nu eu caut scuze pentru Ham in 2007. Tu cauti scuze pentru Alonso in 2007. Bagi de seama diferenta?
    Asta e una din cele mai gustoase gogosi si sursa de idei pentru fani din cate a aruncat Alonso .....

    Neo, Neo
    Pusca si cureaua lata
    Cum postai logat odata ......
    11 5
  • stai linistit ca banii tai sunt in siguranta. Nu iau eu din PIB nimic. Dimpotriva chiar. La salariul meu chiar nu participi cu nimic.
    11 5
  • moldovane lasa vrajeala
    Mai bun ca Alonso?:))La sarit SC-uri poate, acolo daaa, eFENOMENAL, si l-a DNF-uri...:)))asta-i buna..a avut toata echipa dupa curul lui si a terminat LA EGALITATE(puncte si victorii) cu Alonso.Halal!
    5 11
  • scuzele si ratatii merg mana in mana
    RBR
    daca te pricepi, fa un bine si explica-ne si noua ce inseamna "sa-l aiba pe Ron Denis aproape".
    Adica Ham a avut parte de suport moral si Alonso nu ? Da ce Alonso este copil ... nu poate daca nu e iubit destul ?!
    Sau este campionas ?
    Sau probabil insinuezi ca s-a umblat la masina lui Alonso sa nu fie tocmai egale. DACA DA, spune ce ai la cunostinta despre asta. Si poate stii si motivele pentru care o echipa prefera un pilot mai lent unui a mai rapid, si asta cand se face totul pentru a fi mai rapid ansamblul pilot-masina !!!
    Dar DACA NU, ciocu mic si gata cu scuzele .... scuzele sunt pentru ratati ....
    11 5
  • esti masochist, stiu, dar n-am timp.Flageleaza-te singur
    Aia daaa, ratatii se vad acum la final de sezon, se scuza de zor..:))"f-duct don't work!!"---"lewis keep going F-duct work weel":)))-cine vine cu scuze??Luis Hamilton.Mai are ciampionul dnf pana sa aiba victoriile lui Alonso.Esti intr-o postura jenanta, aperi un pilot care se inchina la picioarele lui Alonso:)---

    "You are going to be very hard put to find someone beat him on raw talent."Gata, m-am uitat destul la tumbele tale moldovene.Uita-te la cursa si poarta-ti suferinta cu demnitate!
    5 11
  • F0A7
    ptr batranelul de Cluj, pa toaregu lui bengos

    tu nu ai nimic cu Ham, Alonso. Tu ai cu situatia. Care situatie ?
    Pai cam aia care te chinuie la cei peste 40 de anisori. Vechea poveste:
    vine unu mai tanar si-l bate pa-l batran. Ii ia locul.
    Vine Ham debutant si-l bate pe Alonso. Asa a fost. De ce sa spunem altceva.

    Asa ca batranele, 100% nevasta-ta se joaca cu tinereii si de aici toata teama ce te chinuie si te face sa sari ca ars la fiecare situatie cam asemanatoare.

    Din partea mea si Ham si Alonso sa faca ce vor pe pista sau in alta parte. Din partea mea nevasta-ta sa faca ce vrea. Tu sa traiesti bine si ea cu cine-i place.
    Asa sunt legile firii. N-ai ce-i face. Te resemnezi si poate nu innebunesti de tot.
    Ciao.
    11 4
  • Esti la a doua incercare si tot n-ai nimerit:), nimic nou.Te las sa mai incerci, asa iti vad calitatile si iti pui in lumina complexele pe care le transferi altora:), deci asa ti se intampla, ai probleme afective, nu te baga nimeni in seama, sunt convins ca ai probleme cu greutatea, ai un fizic pe care il detesti:)... nu te ai decat pe tine cu angoasele si ponoasele tale existentiale. A mai venit Basescu si ti-a taiat salariul.D-aia il iubesti.Sper sa li se intample si altora ce ti se intampla tie..:)..te deranjeaza ca altii au, tu nu..:)N-ai sa innebunesti..nu te lasa invidia:)
    4 11
  • habar nu ai tu cum arat eu ....
    nevasta-ta ar da bani grei ....
    nevasta-ta da bani grei (nu mie), banii tai din care crezi ca sunt prea multi ...
    las-o moarta cu complexele. Ca nu are ce sa ma complexeze. Eu determin complexe altora. Si nu fac asta pentru ca merg doar de la masina la lift si inapoi ca tine ....
    Lasa-l si pe baselu. L-am dat exemplu intr-un anumit context, de "castigator", dar era greu sa pricepi.
    12 4
  • MASSUTA
    Doamne,cum or fi uitat unii fani ai mei ca Alonsito mi-a luat titlu printr-o magarie,si i l-a dat bunului sau prieten Hami.Si cind te gindesti ce mult tin la el si ce dragoste nabadiioasa este la Ferrariiiiiii...! La noi curge numai lapte si miere,dar ma cam doare surubul lui Bari,ca mi s-a infipt in sprinceana.
    12 4
  • Arati cumplit:), obezitatea, obosesti des si nu se uita nimeni la tine, complexe sexuale grave..am uitat.Mai lasa alcoolul, provoaca boli de inima..de inima neagra:).Singura ta alinare e sa scuipi, din rarunchii ravasiti de abuz..traieste frumos, mai frumos decat o faci aici:)
    4 12
  • presupun ca iti faci autoportret. I-ati o bicicleta si poate nu crapi de boli degenerative inainte sa prinzi 45 de ani. As da o fuga pan la Cluj ca sa inteleaga si nevasta-ta ca ala ce credea ea nu era orgasm. Si-ai face bine sa ma si cinstesti ca-ti fericesc familia, no.
    10 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru