Newey: "Schimbarea regulamentului, cheia succesului pentru Red Bull"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 09.11.2010
Adrian Newey susţine că schimbarea radicală a regulamentului tehnic în 2009 a reprezentat elementul fundamental al titlului mondial cucerit de Red Bull în 2010.

Red Bull Racing a devenit matematic campioana constructorilor a sezonului 2010 cu o etapă înainte de final, după "dubla" realizată în Marele Premiu al Braziliei de Sebastian Vettel şi Mark Webber.

În condiţiile în care în ultimul deceniu titlul mondial a fost câştigat preponderent de echipele sprijinite direct de constructori, succesul unei echipe independente precum Red Bull Racing constituie o surpriză. O surpriză care, în opinia directorului tehnic Adrian Newey, se datorează în primul rând schimbării radicale a regulamentului tehnic în sezonul 2009.

"Într-un fel, cred că am fost norocoşi că regulamentul este încă în faza copilăriei în anumite privinţe. Suntem în al doilea an al unui set major de schimbări de regulament şi cu câteva schimbări semnificative în această iarnă, iar asta ne ajută să ne diferenţiem. Dacă putem veni cu idei proaspete, asta se întâmplă. Dacă ajungem într-o poziţie similară cu cea de la sfârşitul lui 2008 când aveam regulamente stabile de foarte mulţi ani, atunci devine foarte dificil să găsim noi drumuri", a declarat britanicul în vârstă de 50 de ani.

Declaraţiile sale sunt acoperite de statisticile rezultatelor obţinute de Red Bull Racing în cei 6 ani de activitate în Formula 1.

Astfel, la debutul în Formula 1 în 2005, Red Bull Racing a obţinut 34 de puncte, pentru ca un an mai târziu să obţină doar 16 puncte, dintre care 6 datorită unui podium la Monaco. În 2007 şi 2008 a câştigat 24 şi, respectiv, 29 puncte, cu câte un podium pe sezon, însă tot în 2008 a fost surclasată în clasamentul constructorilor de sora mai mică Toro Rosso.

Introducerea unui nou regulament tehnic pentru 2009 a reprezentat o adevărată gura de oxigen pentru echipă, care a obţinut 6 victorii, 6 locuri 2 şi 4 locuri 3, la care se adaugă 5 pole position-uri, terminând sezonul cu 153.5 puncte. Performanţele au culminat cu titlul constructorilor obţinut în 2010, la capătul a 8 victorii, 6 locuri 2 şi 5 locuri 3, la care se adaugă 14 pole position-uri.

Printre schimbările de regulament care au fost introduse în 2009 se numără sistemul KERS, ajustarea aripii fată în timpul curselor sau pneurile slick, iar unele echipe au introdus dublu-deflectoare. Aceste modificări au fost urmate în 2010 de interzicerea realimentărilor, la care se adăugă inovaţii precum sistemul de ventilaţie F-duct implementat de McLaren sau sistemul de evacuare prin deflectorul spate.

Via | Autosport

Taguri: Newey, Red Bull

Comentarii (6)

  • ctlnmihai
    Newey:
    Ai dreptate............
    7 6
  • Red Bull
    Schimbarile de regulament le permit inginerilor de top sa inoveze.Stabilitatea regulamentului le permite sa dezvolte.Sa vedem 2011, cum arata Red Bull cu kers.Eu cred ca bine.
    10 0
  • regulament
    regulamentul actual nu permite bolidului sa dezvolte o viteza superioara, in comparatie cu anii 2000-2005, timpii pe tur sunt mult mai mici....hm, nui interesant.....
    deasemenea nu este interesant ca au scos din regulam., alimentarea la pit stop,...etc
    eu vad acest reg., ca un suport pt echipele mici....mda, asta e....
    9 0
  • RBR
    pai este clar ca au fost pe o panta ascendenta incepand cu 2009, intrucat daca ramaneau regulamentele de pana in 2008 si mai ales monoposturile din 2008, ajungeau ei la pastele cailor pe cei de la McLaren si Ferrari in materie de performanta pura....Cel putin in 2007 si 2008, McLaren, dar si Ferrari erau adevarate capodopere aerodinamice, iar acest lucru s-a vazut prin performanta de pe circuit. Chiar nu-mi vine sa cred ca McLaren, care tot timpul au fost puternici pe circuitele cu apasare aerodinamica mare, anul asta au fost cei mai slabi dintre cei 3 pe astfel de circuite. Era punctul lor forte. Inclusiv anul trecut dupa jumatatea sezonului au avut cea mai mare apasare aerodinamica, rezultatul observandu-se prin victoriile si pole-urile de la Hungaroring, Singapore, Abu Dhabi. Anyway, norocul(succesul) RBR, s-a datorat intr-adevar modificarii radicale a regulamentului, care i-a prins cam cu chilotii pe vine pe cei de la ferrari si mclaren. Chiar si asa, eu cred ca atat Ferrari cat si McLaren isi vor reveni la forma consacrata, fiind echipele cu traditie in F1, iar pe viitor, luptele se vor da tot intre cele doua, inturcat isi vor rezolva lacunele de la inceput. La fel ca si Brawn anul trecut, mai apare cate un outsider care are norocul unui monopost rapid. La anul va fi reintrodus KERS-ul, aripile fata flexibile vor disparea, blown diffuser-ul va dispare, chiar sunt curios cu ce inovatii vor veni echipele mari in acest context si mai ales cu ce va veni Newey....
    9 2
  • RBR cu KERS
    si cu motorul Renault?? Nus daca chiar asa de bine. Anul trecut, performanta pe linile drepte a fost de partea celor de la McLaren, intrucat sistemul KERS dezvoltat de ei(Mercedes) coroborat cu motorul Mercedes(cel mai bun) au facut ca pe liniile drepte, sa nu aibe adversar
    7 2
  • EndlessDarkness
    Beyond My Fear
    Red Bull: au inceput de jos, au mizat pe un pilot tanar si au incercat diferite idei dintre care unele au fost radicale si as spune eu, originale. Au lucrat cu un motor foarte stabil (si competitiv chiar daca nu este cel mai rapid dar foarte stabil). Lasand la o parte rahaturile spuse de fanii McLaren, Red Bull au o ascensiune fulminanta atat in 2009 cat si in 2010. In 2009, numai acel difuzor spate i-a tinut departe de titlul si probabil motorul Mercedes al celor de la Brawn GP. Kers-ul nu era un pericol si nici cei de la Ferrari, McLaren sau Renault. Totusi anul trecut cei de la Red Bull au fost defavorizati si prin anumite penalizari poate date pentru a favoriza echipa Brawn GP (poate).

    Anul acesta in schimb s-a schimbat totul. Au inceput cu stangul dar s-au redresat pe final si au castigat deja un titlul din cele 2. Nu stiu cat mult a contat ca s-a schimbat regulamentul dar asa cum altii se pot adapta asa o pot face si altii. Pana la urma exista doar o singura echipa cu traditie dar si 4-5 cu un potential foarte mare daca dispun de o finantare corespunzatoare. Este posibil ca in 2011 sa vedem o revenire a celor de la Ferrari, McLaren sau Renault dar sa nu uitam de Mercedes, Williams si evident Red Bull.

    Pentru cei de la Red Bull lipsa experientei iti spune cuvantul. In 2009 greseli cu carul, in 2010, dublul greselilor dar asa invata :P Oricum Nu este chiar asa de rau ca altcineva in afara de Ferrari a dominat acest deceniu care tocmai s-a incheiat :P. Vedem in deceniul urmator ce se va mai intampla :P

    Unii sunt realisti dar unii viseaza crezand ca realitatea in care traiesc are vreo legatura cu realitatea celorlalti. Cat de mult se insala, pacat ca se amagesc singuri.
    5 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru