Robert Vişoiu va concura şi în acest an în competiţia GP3 după ce a fost confirmat la MW Arden încă de la finalul anului trecut, însă anunţul echipei a fost făcut abia în această săptămână.
Chiar dacă şi-a asumat un risc prin aducerea unui pilot în vârstă de numai 16 ani, MW Arden speră ca Vişoiu să repete performanţa lui Mitch Evans, care anul trecut a câştigat titlul în GP3 după ce a fost recrutat de echipă la aceeaşi vârstă.
"La o vârstă atât de fragedă, Robert este un pilot foarte talentat. Ne-a impresionat foarte mult când s-a alăturat echipei pentru sesiunea de teste de la Estoril de anul trecut şi a fost la fel de competitiv ca ceilalţi piloţi în ciuda vârstei sale. Cu numai câţiva ani în urmă am recrutat un alt pilot de 16 ani care a câştigat titlul cu noi anul trecut. Ar fi frumos să se întâmple asta din nou", a declarat Julian Rouse, directorul sportiv al MW Arden.
Vişoiu îi va avea drept coechipieri în sezonul 2013 pe Carlos Sainz Jr, fiul dublului campion mondial de raliuri Carlos Sainz, şi Daniil Kvyat, iar amândoi fac parte din programul Red Bull Junior. De altfel, echipa MW Arden este deţinută în coproprietate de Christian Horner, şeful Red Bull Racing, şi Mark Webber, unul dintre piloţii campioanei mondiale de Formula 1.Via MW Arden
Comentarii (4)