Montezemolo, îngrijorat de comentariile pesimiste ale lui Alonso

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 07.03.2012
Luca di Montezemolo şi-a exprimat îngrijorarea după declaraţiile pesimiste ale lui Fernando Alonso cu privire la şansele Scuderiei Ferrari de a termina pe podium primele curse ale sezonului.

Fernando Alonso a admis luni seară că Ferrari nu este în cea mai bună formă înainte de startul noului sezon competiţional, completând astfel declaratiile directorului tehnic Pat Fry cu privire la şansele scăzute de a termina pe podium în cursa inaugurală de la Melbourne.

Afirmaţiile au ajuns inevitabil şi la urechile preşedintelui Luca di Montezemolo, care nu şi-a putut ascunde îngrijorarea şi solicită o reacţie rapidă din partea conducerii tehnice pentru remedierea problemelor pe care le are noul monopost F2012.

"Sper că nu este adevărat că vom suferi la început, chiar dacă Alonso este întotdeauna foarte obiectiv. Aş vrea să înţeleg de ce şi, mai presus de toate, să înţeleg cum putem face foarte rapid schimbările necesare", a declarat italianul cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.

În ultimii ani, principala problemă a Scuderiei Ferrari a fost reprezentată de aerodinamică, element crucial pentru performanţa în Formula 1. De aceea, Montezemolo a atacat din nou regulamentul tehnic, considerând că performanţele componentelor mecanice ar trebui să aibă o influenţă mult mai mare în Formula 1.

"Nu îmi place această Formulă 1.

Aerodinamică contează pentru 90% (n.r - din performanţă) şi KERS este singura tehnologie care poate fi utilizată în producţia maşinilor de serie", a adăugat el pentru publicaţia Gazzetta dello Sport.

Via | GMM

Comentarii (3)

  • BackonYou
    Ferrari
    La cererea lui Montezemolo, parca vezi ca echipa tehnica o sa faca masina mai putenica decat restul echipelor de top, si la sfarsit de cursa din Australia , o sa zica ca nu era necesara o inbunatatire a masinii ca s-a luat dupa ALONSO :)). Numai bine .
    1 6
  • BackonYou
    parca-l vad pe alonso cum o ia pe urmele lui Petrov cel cu gura mare ...
    0 3
  • Parca-l vad...
    ...batandu-se umar-la-umar Kimi cu Alo!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru