Montezemolo îl compară pe Alonso cu Schumacher şi Lauda
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Luca di Montezemolo l-a lăudat încă o dată pe Fernando Alonso, pilotul pe care a reuşit să-l aducă la Ferrari în 2010 şi care şi-a prelungit contractul până la finalul anului 2016.
Chiar dacă spaniolul nu a cucerit încă niciun titlu pentru Scuderia, Montezemolo îl compară cu piloţi precum Michael Schumacher şi Niki Lauda, care au scris istorie pentru Ferrari în ultimele decenii.
"Alonso este cel mai bun pilot din lume. La fel ca Niki Lauda şi Michael Schumacher, Alonso este unul dintre acei piloţi care a avut o importanţă majoră în viaţa mea profesională şi în cea a Scuderiei Ferrari. Are tot ce-i trebuie pentru a câştiga, dar trebuie să îmbunătăţim monopostul", a declarat italianul în cadrul unui interviu acordat postului american de televiziune CNN.
În ciuda unui debut modest de sezon, Alonso a devenit lider la finalul Marelui Premiu al statului Monaco datorită unei victorii surprinzătoare în cursa pe ploaie de la Sepang şi a punctelor câştigate cu regularitate.
Concomitent cu îmbunătăţirea permanentă a monopostului, Montezemolo este convins că aceste rezultate pot pune Ferrari în postura de a cuceri titlul mondial."Cu siguranţă este posibil. Trebuie să încercăm să câştigăm şi sunt foarte mândru de faptul că, din 1997 şi până astăzi, cu excepţia câtorva ani, Ferrari a câştigat sau a fost foarte aproape să câştige (n.r - titlul mondial)", a mai precizat el.
Via | Ferrari
Comentarii (4)