Montezemolo: "Alonso şi Massa pleacă cu şanse egale în 2011"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 17.12.2010
Luca di Montezemolo susţine că Fernando Alonso şi Felipe Massa vor pleca de pe picior de egalitate în sezonul 2011.

Fernando Alonso s-a impus la Scuderia Ferrari încă din primul sezon, devenind rapid pilotul numărul 1 al echipei în urma prestaţiilor modeste ale lui Felipe Massa, fapt evidenţiat de ordinele de echipă din Marele Premiu al Germaniei.

Lucrurile tind să devină şi mai clare în perspectiva sezonului 2011, odată cu eliminarea interzicerii ordinelor de echipă, însă Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, susţine că cei doi piloţi vor începe sezonul cu şanse egale.

"Dacă cred că unul dintre piloţii mei nu este în măsură să câştige campionatul, îi voi schimba. Vreau doi piloţi în măsură să câştige. Nu vreau să am o persoană care să fie frustrată din prima cursă pentru că ştie că are mai puţină putere. De asemenea, cursele sunt prea imprevizibile. Este important să avem o înţelegere clară între cei doi piloţi în cazul în care (n.r - ordinele de echipă) ar deveni o necesitate. Cu siguranţă în a doua jumătate a sezonului trebuie să fim pregătiţi într-o manieră foarte deschisă, dar în prima parte a sezonului este în interesul echipei să îi punem pe ambii piloţi în cea mai bună situaţie", a declarat italianul în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii presei internaţionale.

Ordinele de echipă vor fi permise anul viitor pentru prima oară din 2002, atunci când Rubens Barrichello i-a cedat victoria lui Michael Schumacher cu numai câţiva metri înainte de a trece linia de sosire în Marele Premiu al Austriei.

Rememorând acele evenimente, Montezemolo a admis că strategia din Austria a fost o gravă eroare.

"Pentru mine a fost o greşeală, pentru că poate s-a întâmplat prea devreme în sezon, dar a fost în spiritul nostru de echipă, acela de a câştiga împreună şi a pierde împreună", a mai precizat el.

La vremea respectivă, Ferrari a fost amendată cu 1.000.000 de dolari, în primul rând pentru că Schumacher l-a "obligat" pe Barrichello să ocupe prima treaptă a podiumului chiar dacă nu câştigase cursa.

Via | Autosport

Comentarii (14)

  • Vrajeala
    La fel ca si stirea de mai jos.

    "felipe ai inteles mesajul?"
    11 11
  • toreador023
    Daniel Popescu
    Bravo Daniel.....stirea este buna...super chiar....is total de acord cu declaratiile.
    9 5
  • toreador023
    vxf
    ai inteles mesajul declaratiei???....daca nu, mai citeste odata.
    8 5
  • tore
    am citit , si mi se pare asa cum am zis o mare vrajeala ,
    8 9
  • toreador023
    alonso&massa
    In 2009, Atit Felipe cit si Fernando, a avut la dispozitie aceeasi masina, s-a vazut clar ca Alonso in a doua jumatate sezonului era in avans fata de Massa, logic era sa-l sustina pe Alonso.
    15 5
  • toreador023
    Team Ferrari
    Ma oameni buni, astia de la Ferrari, spun deschis care va fi "politica" in cadrul echipei, cui nui place sa nu stea la Ferrari.
    Daca nu esti valoros echipa te taxeaza....
    14 3
  • toreador023
    RECTIFICARE
    DACA NU FACI FATA, ECHIPA TE TAXEAZA.
    6 3
  • Raikkonen
    Asa a inceput si kimi in 2007( macar el a luat titlul ) in fata lui massa ,iar in 2008 felipe a fost peste kimi si asa o sa fie si in 2011 in fata lui alonso, dar va trebui sa.i cedeze victoriile lui alonso....,
    7 12
  • Felipe
    bietul Felipe
    Ce sa faca bietul Felipe, daca asa l-a scolit Schumacher, sa cedeze victorii..i-a cedat lui pana n-a putut, apoi lui Kimi, acum Alonso..mai ales in 2010, l-a lasat pe Alonso nu doar in Germania, ci de la bun inceput.Iar in toate calificarile deliberat era mai lent, ca sa iasa Alonso inainte, bietul Felipe...
    9 12
  • Massa
    In 2011 nu va fi in fata lui Alonso pt ca lui Alonso nu-i place vodca, dar cine stie, nu e tarziu
    13 7
  • @vxf
    Suntem pe aceeasi lungime de unda...
    5 6
  • @vw-tr
    macar inca un om gandeste lucid
    4 6
  • iulianimik
    Chiar crezi sau ti-ai dori chestia asta? eu unul am suferit pt kimi, sufar si acum, imi lipseste dar la ferrari anul ala a fost slab din cauza lui, a stilului de viata, a lipsei motivatiei, cucerise deja titlul si nu pt ca massa a fost mai bun decat el. sa fim seriosi massa nu e la nivelul lui alonso, never, poate pe cateva circuite din cele 20 dar atat si nimik m mult. unii dintre voi care nu-l placeti pe alonso (nici eu) nu aveti fair play=ul de a recunoaste chestiuni evidente, daca ati fi fan alonso nu ati mai judeca asa, crticati-va idolii, fi-ti corecti, lasa-ti parerile astea puerile gen \stii, massa e mai bun da nu poate castiga ca nu-l lasa montezemolo.... sa fim seriosi......
    7 2
  • calin file de poveste
    mai caline, nu te-a bagat nimeni in seama
    1 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru