Monaco, antrenamente 3: Hamilton, cel mai bun cu un avans minim în faţa lui Ricciardo

de Daniel Popescu
Sambata, 24.05.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a fost cel mai rapid în ultima sesiune de antrenamente de la Monaco, însă Daniel Ricciardo s-a infiltrat la numai cinci sutimi de secundă în spatele său.

Esential 0.050 secunde a fost diferenta dintre Lewis Hamilton si Nico Rosberg in antrenamente
0.116 secunde i-a despartit pe Lewis Hamilton si Nico Rosberg in antrenamente
Mercedes a continuat să stabilească cei mai buni timpi şi în ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al statului Monaco, după ce Lewis Hamilton a fost cronometrat cu 1:16.758 la capătul a 27 de tururi parcurse.

Totuşi, lupta pentru pole position se anunţă una dintre cele mai echilibrate din acest debut de sezon, iar Daniel Ricciardo s-a evidenţiat din nou ca principalul rival al britanicului. Pilotul echipei Red Bull Racing a fost cu numai 0.050 secunde mai lent decât Hamilton şi a ocupat locul doi, în faţa unui Nico Rosberg mai lent cu numai o zecime de secundă decât coechipierul său de la Mercedes.

La rândul său, Sebastian Vettel este aproape de plutonul fruntaş pe locul patru, în timp ce Ferrari continuă să fie a treia forţă de pe grila de start, după ce Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen au ocupat locurile cinci şi, respectiv, şase.

Plutonul a fost grupat pe echipe şi în partea inferioară: Sergio Perez şi Nico Hulkenberg au terminat pe şapte şi opt pentru Force India, pentru ca ultimele două poziţii din top 10 să revină Scuderiei Toro Rosso prin Jean-Eric Vergne şi Daniil Kvyat. McLaren şi Williams sunt în continuare departe de aşteptări, cei patru piloţi ai acestor echipe plasându-se în afara topului 10.

Calificările pentru Marele Premiu al statului Monaco vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00, ora României.

Monaco - Rezultate Antrenamente 3:

 1. 
Lewis Hamilton Mercedes 1m16.758s 27 2. Daniel Ricciardo Red Bull-Renault 1m16.808s +0.050s 26 3. Nico Rosberg Mercedes 1m16.874s +0.116s 24 4. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m17.184s +0.426s 23 5. Fernando Alonso Ferrari 1m17.428s +0.670s 22 6. Kimi Raikkonen Ferrari 1m17.448s +0.690s 24 7. Sergio Perez Force India-Mercedes 1m17.725s +0.967s 23 8. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m18.074s +1.316s 21 9. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Renault 1m18.136s +1.378s 19 10. Danil Kvyat Toro Rosso-Renault 1m18.166s +1.408s 26 11. Kevin Magnussen McLaren-Mercedes 1m18.249s +1.491s 28 12. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m18.262s +1.504s 21 13. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m18.430s +1.672s 31 14. Felipe Massa Williams-Renault 1m18.542s +1.784s 30 15. Adrian Sutil Sauber-Ferrari 1m18.598s +1.840s 24 16. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m18.776s +2.018s 26 17.
Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m18.872s +2.114s 23 18. Pastor Maldonado Lotus-Renault 1m19.118s +2.360s 28 19. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m19.149s +2.391s 28 20. Kamui Kobayashi Caterham-Renault 1m20.271s +3.513s 32 21. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m20.394s +3.636s 25 22. Marcus Ericsson Caterham-Renault 1m20.589s +3.831s 30

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru