Mercedes testează un nou sistem de evacuare în Abu Dhabi
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mercedes GP a devenit joi cea de-a doua echipă care adoptă un sistem de evacuare similar ca şi concept cu cel care va fi utilizat începând din sezonul 2012. Evacuările noului sistem sunt poziţionate în aşa fel încât circulaţia aerului să fie îmbunătăţită în zona aripii spate, pentru a obţine mai multă forţă de apăsare aerodinamică.
Tehnologia este încă în stadiul primar de dezvoltare şi vine cu dezavantajul că este utilizată pe monopostul curent, însă inginerii speră să obţină date folositoare pentru anul viitor.
"Este ceva cu care vrem să începem. Aceasta este prima noastră interpretare a regulamentului care va fi implementat. Este un compromis, pentru că îl folosim în jurul actualului monopost, dar eliminăm efectul evacuărilor prin eleronul spate pentru a vedea cum funcţionează monopostul fără acest lucru", a declarat Ross Brawn, şeful Mercedes GP.
Cealaltă echipă care a utilizat la Abu Dhabi un sistem de evacuare asemănător este Williams.
Via | Autosport
Comentarii (0)