Aflat la prima victorie la Sepang, britanicul avertizează însă că Red Bull va reprezenta o ameninţare reală în lupta pentru titlul mondial, după ce Sebastian Vettel a cucerit duminică primele puncte ale sezonului.
"Vettel a fost foarte rapid şi l-a pus sub presiune pe Rosberg. Monopostul lor este la fel de rapid ca al nostru în viraje, sunt mai lenţi doar pe liniile drepte. Nu am niciun dubiu, Renault va remedia motorul şi, când o va face, va fi o luptă mare între noi şi tauri. Nici cei de la Ferrari nu sunt prea departe. Lupta se va intensifica pe parcursul anului", a precizat el.
Cu toate acestea, Christian Horner, şeful celor de la Red Bull, anticipează că Mercedes se va bucura de un avantaj şi mai important în următoarea cursă din Bahrain, prin prisma motorului mai performant.
"Cred că în Bahrain avantajul lor va fi mai mare decât aici pentru că este un circuit dominat de motor.
Ne-am descurcat bine în al doilea sector din Malaysia, dar în primul sector ne-au omorât tot weekendul pentru că este vorba de două linii drepte. În medie, între Mercedes şi Red Bull există o diferenţă de circa o jumătate de secundă sau mai mult pe cele două linii drepte", a precizat britanicul.Potrivit unor informaţii dezvăluite de reputatul jurnalist Mark Hughes, motorul Mercedes este cu 40 CP mai puternic decât cel al Scuderiei Ferrari şi cu 80 CP mai puternic decât al celor de la Renault, care echipează şi monopostul Red Bull.
...e bine sa se schimbe regulamentul...din cand in cand...sa nu mai fie campioni 4 sau 5 ani la rand....si se vede ca mult din meritul campionilor apartine muncii inginerilor...
..sper totusi sa se echilibreze masinile sa ...fie mai mult spectacol...
LA FEL CUM RENAUL A AVUT IN ANI TRECUTI CEL MAI PUTERNIC MOTOR, MAI MULTA PUTERE INSEAMNA IN PRIMUL RAND CA NU TREBUIE SA FORTEZI LA MAXIM, BRAVO LOR.
SUNT FAN FERRARI DAR ASTIA SUNT DEZASTRU