Mercedes: "Prioritatea este să descoperim cauzele problemelor lui Schumacher"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 12.06.2012
Ross Brawn a anunţat că prioritatea echipei Mercedes este să desluşească misterul numeroaselor probleme de fiabilitate de pe monopostul lui Michael Schumacher.

Michael Schumacher traversează cea mai bună formă de la revenirea în Formula 1, însă a câştigat doar două puncte în primele şapte curse după ce a avut probleme de natură tehnică în cinci dintre Marile Premii de până acum.

Defecţiunile tehnice sau erorile umane comise de mecanici în Australia, China, Bahrain, Monaco şi Canada au luat prin surprindere o echipă recunoscută pentru fiabilitate, mai ales în condiţiile în care coechipierul Nico Rosberg a parcurs fiecare tur al celor şapte curse. Acesta este şi motivul pentru care şeful Ross Brawn a stabilit ca prioritate identificarea cauzelor defecţiunilor tehnice suferite de septuplul campion mondial.

"Ambele monoposturi sunt construite după exact aceleaşi standarde, conform unor procese similare. Obiecitvul nostru este întotdeauna să nu avem niciun defect de fiabilitate şi în acest moment nu obţinem acest lucru, ceea ce ne compromite poziţia şi şansele în curse. Rezolvarea lor este cea mai înaltă prioritate", a declarat britanicul pentru publicaţia germană Bild Zeitung.

Pe de altă parte, Brawn avertizează că echipa trebuie să fie precaută înainte de a modifica monopostul lui Schumacher, de teamă să nu cadă în cealaltă extremă.

"Trebuie să ne asigurăm că înţelegem pe deplin motivele pentru probleme şi apoi să le confruntăm într-un mod sistematic.

Fiecare membru al echipei este conştient de responsabilităţile sale în această privinţă, iar problemele pe care le-am experientat nu au drept cauză lipsa de atenţie sau de muncă. Totuşi, nu trebuie să creem probleme noi reacţionând într-un mod greşit. Nu există un glonţ magic", a adăugat el.

Via | Autosport

Comentarii (2)

  • ... ca sa stie cum sa-i mai provoace altele.
    13 2
  • lanaibacumercedesgp
    Nu pot sa inteleg astfel de situatii, dar Schumacher are un inceput dezastruos. Nici la debutul sau in F1 n-a avut asa rezultate. E jalnic! O echipa care vrea titlul mondial sa faca asemenea greseli. Oare Mercedes n-au vreun sef? Brawn doarme? E clar ca inginerii si cei care se ocupa de masina lui Schumacher sunt de pe alta planeta sau vor sa scape de german.
    Nu exista explicatii inutile, ci incompetenta sau, repet, cineva vrea sa scape de Schumacher din F1. Totusi, pe un om care-ti obtine pole la Monaco cu o masina care are atatea probleme, sa-l tratezi astfel??? JALNIC!
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru