Mercedes nu va introduce update-uri majore înainte de a le testa
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mercedes GP este determinată să-şi schimbe strategia prin care introduce update-uri pe monopost pe parcursul sezonului viitor, în urma problemelor înregistrate în acest an.
Echipa a optat în 2011 pentru un update semnificativ în chiar prima cursă a sezonului, însă acesta nu a fost evaluat corespunzător, iar inginerii au pierdut timp preţios încercând să înţeleagă efectele îmbunatăţirilor. Potrivit şefului Ross Brawn, strategia nu va fi abordată şi în cadrul dezvoltării monopostului W03 pentru sezonul 2012.
"Nu vom face asta, este unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat. Ideea sună bine, dar am avut ceva probleme la începutul anului. Au fost câteva confuzii cu privire la pachetul pe care l-am utilizat, dacă va face lucrurile mai bune sau mai rele, şi a fost o perioadă de confuzie. A trebuit să aşteptăm noul pachet, care era destul de substanţial, au fost modificări majore la bodywork. Cred că a existat o nevoie de a introduce monopostul cât mai repede din cauza noilor pneuri Pirelli.
Nu cred că este o abordare potrivită, în special pentru că înaintea sezonului sunt doar trei teste acum. Nu cred că este o filosofie pe care o vom urma în 2012", a precizat el.Mercedes a terminat sezonul 2012 pe locul patru în clasamentul constructorilor, însă nu a obţinut niciun podium, cel mai bun rezultat fiind un loc patru obţinut de Michael Schumacher în Canada.
Via | Autosport
Comentarii (0)