Mercedes nu exclude semnarea unui contract cu Vettel pentru 2021: "Cine știe ce se va întâmpla în următoarele luni"

de Daniel Popescu, Foto: Ferrari
Joi, 04.06.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes nu exclude varianta de a semna un contract cu Sebastian Vettel pentru sezonul 2021, în funcție de modul în care vor decurge negocierile cu Lewis Hamilton și Valtteri Bottas.

Sebastian Vettel a anunțat în luna mai că nu va concura pentru Ferrari în sezonul 2021, iar locul său a fost luat în scurt timp de Carlos Sainz.

Vettel a devenit astfel cel mai atractiv pilot de pe grila de start, iar oficialii Mercedes au admis că nu exclud varianta semnării unui contract cu cvadruplul campion mondial.

De altfel, contractele lui Lewis Hamilton și Valtteri Bottas urmează să expire la sfârșitul acestui sezon, iar Mercedes are deja o opțiune suplimentară, întrucât sprijină în mod direct cariera lui George Russell de la Williams.

"Prioritatea noastră este reprezentată de piloții Mercedes, și anume Bottas, Hamilton și, desigur, Russel, mai ales că ne uităm cu interes la situația celor de la Williams. Dar nu excludem niciun alt pilot. Nu vreau să-l exclud pe Vettel, pentru că cine știe ce se va întâmpla în următoarele luni. Unul dintre piloți ar putea renunța la curse și dintr-o dată am avea un loc disponibil", a precizat Toto Wolff, șeful celor de la Mercedes.

Pe de altă parte, Wolff a admis că nu a început încă negocierile cu Hamilton pentru semnarea unui nou contract.

"Nu ne-am văzut în această perioadă și nu am lucrat la o nouă înțelegere.

După ce începe sezonul vom petrece timp împreună, vom analiza contractul, cifrele și drepturile și sperăm să avem un anunț destul de curând", a adăugat el.

Via Autosport

Comentarii (43)

  • La Mercedes Toto Wolff trage itele si nu este nici un secret ca acesta il vrea pe Sebastian Vettel acolo. George Russell este un pacalici pe langa Vettel, problema insa vine de la Ham, mai exact ce are de gand sa faca in viitor?
    19 5
  • @Automarket Pe bune, nu ștergeți cometariile rasiste ale lui Costel iin care spune despre Hamilton ca ar fi „pigmentat”?
    Inteleg sa faci misto de un pilot sa-i spui Vitelus sau HamHam, dar suntem in SUA aici sa ne batem joc de culoarea persoanelor? Nu e prima data cand rasistul ăsta il caracterizeaza pe Hamilton ca fiind „pigmentat”.
    Suntem in 2020 ce naiba, nu putem tolera un astfel de limbaj.
    @Sumi Mercedes nu va mai avea pilot german si nici atat campion german in viitorul apropiat. Calmeaza-te.
    17 19
  • Vettel nu mai are ce cauta in F1. Si asta a spus-o indirect Ferrari care pe bună dreptate nu i-a mai prelungit contractul. Psihic, Vettel este sub Hamilton, Bottas sau Russell. Restul e o incercare a lui Toto Wolf de a pune presiune pe Hamilton să semneze in anumiti termeni, la fel cum și acesta pune presiune spunând ca se retrage. Dar vor semna.
    9 4
  • @ ferr1

    Acest Costel, care am impresia ca mai posteaza sub un pseudonim (am o banuiala cam cine ar fi, dupa stil), un om evident citit, profita de nivelul lui de instruire pt a atrage adepti cu cuvintele mestesugite. Numai ca nivelul cultural nu te face ”om”. Evident este un rasist care isi varsa veninul aici pe site.

    Nu stiu de cat timp esti tu aici, eu am cam 10 ani cel putin... in trecut pe acest site postau sute de persoane, mai ales pe partea de Formula 1, acum cu totii vedem cati au mai ramas. De aceea Automarket-ul nu va lua nicio masura, din contra, se bucura de controversele iscate in ideea ca mai atrage naivi care sa le creasca ratingul.

    PS Regresul Automarket a rezultat tocmai din politica asta care le-a adus beneficii pe termen scurt, dar care, iata, s-a dovedit paguboasa in final... i-au lasat pe toti sa isi verse laturile in comentarii.
    18 2
  • @ Costel

    Ferrari a incercat sa il coopteze pe Hamilton inainte sa semneze cu Sainz. Am mai scris asta, exista un grup de facebook Formula 1 Grup Romania... intra acolo cu numele real si dezbate cu oamani care se pricep (sa te faceti de ras), nu te ascunde dupa un pseudonim care iti permite sa iti versi frustrarile pe net...
    4 4
  • Vettel nu mai are ce căuta în F1 mai ales după ce a "demonstrat" sezonul trecut iar acest lucru a fost confirmat indirect de Ferrari care nu i-a mai prelungit contractul. Vettel nu mai are nici psihicul şi nici motivaţia necesară să continuie. Hamilton şi Bottas sunt mai buni. Toto Wolf vrea actuala formaţie de piloţi la MB şi încearcă să pună presiune pe Hamilton să semneze contractul în anumiţi termeni, britanicul făcând acelaşi lucru. Evident că vor semna un nou contract. De ce Russell e păcălici pe lângă Vettel? cu argumente nu gargară. Păcăliciul sezonului trecut a fost...
    6 4
  • @ ferr1
    Cand vine vorba de Mercedes sunt cat se poate de calm. Sincer sa fiu singura echipa care imi poate ridica tensiunea este marea mea dragoste Ferrari. Cat despre lipsa de afinitatea a celor de la MB pentru pilotii germani s-a vazut foarte clar la numarul de platitori de bilete F1 pentru cursele disputate in Bundesrepublik Deutschland , care au scazut constant dar sigur dupa retragerea de pe circuit al legendarului Michael Schumacher . La un moment dat, daca nu ma insel, se punea problema de anulare a unor curse de F1 in Germania si asta culmea, dupa ce ani la rand au gazduit chiar doua curse pe an.
    PS
    Desi sunt fan Ferrari, trebuie sa recunosc ca Vettel cu un Mercedes M11 EQ Performance il calca rau pe coada pe Ham.
    12 3
  • Mercedes se teme ca va cadea in ispita in urmatoarele luni si va semna cu Vettel. Nu garanteaza ca va rezista tentatiei.
    2 1
  • Fără supărare
    @ferr1 Foarte probabil„pigmentat” se referă la tatuajele„Fără număr”ale lui Hamilton.Evident ele spun multe despre caracterul posesorului.Oare or mai fi campioni în F1 atât de tatuați?
    11 8
  • Mercedes F1
    Acum, daca Vettel se va duce la Mercedes va fi inca o umilinta la care vor asista fanii lui. Hamilton il va desfiinta. Insa e numai o petarda. Putin PR si cam atat.
    9 5
  • 1.Toto isi doreste un pilot german, deci ...
    2.Vettel merge la Mercedes ca sa faca in ciuda lui Ferrari. Oricum, Vettel coechipier cu Hamilton nu ar fi bine si Toto stie asta.
    12 1
  • @sumi7
    Vetel nu mai calda pe nimeni pe coada decat la propriu. Asta s-a vazut deja. Acolo exceleaza. De aia a fost azvârlit de la Ferrari. Cu un sut sanatos in partea moale.
    4 5
  • Toto il vrea pe Russell.
    Mercs il vrea pe Vettel =D
    Pace prieteni.
    4 1
  • Neutru
    Russell nu este un„păcălici”.Pe mașină mediocră și la început toți au fost la fel.Eu îl cred superior idolilor voștri și sper să fie următorul campion britanic autentic(Jenson Button,Damon Hill,Nigel Mansell).
    6 2
  • Schumacher a excelat din prima zi pe o masina mediocra. Pana la cursa urmatoare a fost deja rapit de o echipa mai buna, Benetton.
    4 1
  • Grupul acela este orice numai grup Formula 1 nu. E un fanclub Vettel si Ferrari. Cine are o opinie care deranjeaza este scos afara pe motiv ca "nu are argumente solide". Am vazut cate din predictiile "specialistilor" de acolo s-au implinit. Cred ca acum e mare degringolada, cu Vettel care s-a umplut de penibil si indepartat de la Ferrari....

    Nu esti singurul care are vechime aici. Mai sunt si altii.
    6 3
  • @@dany
    E acelasi grup care il pupa in dos pe Alonso cand era la Ferrari dar asta nu te-a deranjat banuiesc.
    1 1
  • Stiu. Majoritatea de acolo sunt fani Ferrari. Cred ca in toata lumea e asa. Chiar si eu tin cu Ferrari. Dar partea cu Vettel e asa pt ca el era pilotul principal al scuderiei. Inaintea lui erau cu Alonso etc. De acord si cu partea de aroganta. Doar ca de acolo poti obtine informatii la zi pe care nu ai de unde le lua altfel. Presa straina de calitate de regula e pay per view...
    2 0
  • @Sumi7 La Schumacher, ca și la Vettel, conta foarte mult că era la Ferrari.
    Ții minte când era Alonso la Ferrari și Vettel la RBR? Cei mai mulți fani mergeau la Alonso.
    Hamilton, spre deosebire de Vettel, are o echipă de marketing în spatele său. E celebru, are aere de vedeta, umbla cu vedete, o arde cu moda etc.
    Crezi că Hamilton se va retrage? E singura șansă să vină Vettel. Și Mercedes nu-și permite să-l lase liber să plece pe pilotul 6 titluri (poate 7 la sfârșit de an): Hamilton îți vinde acum cel mai mult, copiii se uită la TV pentru el etc. F1 are nevoie de el, mai ales după pandemia asta.
    Eu pariez că Hamilton va semna cu Mercedes în continuare și va fi langa el Bottas sau alt pilot mai slab. Dacă vine Russel, Hamilton il distruge, cum a facut Alonso cu atatia debutanti.
    Toată povestea asta cu Vettel la Mercedes îl ajută pe Toto să negocieze viitorul contract al lui Hamilton și să nu-i lase britanicului cale liberă să ceară cât vrea. Dacă Mercedes îl voia pe Vettel cu orice preț, îl avea deja și nici nu era telenovela asta, se negocia în secret. Dar până acum, Toto a spus că nici nu au discutat.
    6 0
  • Problema e ca Mercedes, prin traditie, au avut adesea un pilot german. Se pare ca Ola Kellenius in doreste pe Vettel. Daca hamilton pleaca Vettel e ca si venit la Mercedes. Doar ca Hamilton, dupa ce a refuzat Ferrari, se pare ca va ramane. Da, echipa incearca sa puna presiune pe el pt a accepta un anumit salariu, acum ca Vettel e disponibil. Insa se spune ca daca Vettel va merge la Mercedes, va fi alaturi de Lewis, nu in locul lui. Sunt 2 aspecte aici:
    1. Financiar ar fi bine pt Merceds, mai ales pe piata germana... si ar fi bine si pt sport, audientele ar creste.
    2. Relatia celor 2 piloti ar putea fi buna in culise sau nu, dar pe pista ar fi asemanator ca intre Alonso si Hamilton la McLaren sau intre Rosberg si Hamilton la Mercedes. McLaren a pierdut titlul pilotilor din rivalitatea asta, Mercedes l-au castigat deoarece doar cei 2 piloti ai echipei se bateau pt el.
    1 0
  • Nu știu în ce situație ar accepta Hamilton să fie în echipă cu Vettel. Și nu cred că Mercedes își permite să-l piardă pe Hamilton, dacă britanicul nu-l vrea pe Vettel. Adică îl pierzi pe omul care a câștigat an de an ca să-l aduci pe Vettel care a pierdut an de an și a fost bătut și de un Leclerc. Nu pare o decizie bună. Poate o fi, cine știe. Nici Mercedes nu va câștiga mereu, asta e sigur. Poate chiar anul ăsta vor pierde. Poate anul viitor câștiga RBR. Poate revine Renault. Dar Mercedes nu poate câștiga an de an.
    Scenarii se pot face o grămadă, financiar nu e bine deloc să ai 2 piloți cu salarii mari. Hamilton probabil vrea vreo 60 de mil., Vettel va cere și el 40 de mil. Deja 100 de mil. și asta după o pandemie care a adus numeroase pierderi echipelor. E clar că nicio echipă nu-și permite să-i aibă pe amândoi. Hamilton n-are unde să plece, doar să se retragă, ceea ce cred că e exclus. Așa că probabil vor găsi o soluție. Oricum telenovele Mercedes sunt în fiecare an, e și firesc. Anul trecut se vorbea despre Alonso. Acum despre Vettel. La anul sigur va fi Verstappen sau cine știe...
    7 0
  • GrosJan
    @ferr
    Daca vine Rusell nu stii ce va fi. Iar Alonso si-a "desfiintat" anumiti coechipieri pentru ca are un stil ciudat de pilotaj iar masina era facuta pentru stilul ala ciudat. Mai exact Alonso cere multa aderenta pe puntea spate. Creeaza masinii un comportament subvirator in viraje, vireaza mult si pune multa uzura pe puntea pneurile din fata. Pneurile se incalzesc si ii ofera o iesire buna din viraj. Cu o asemenea masina alti piloti mai fini in pilotaj au probleme cu incalzirea pneurilor fata. Cel mai bun exemplu Raikkonen in 2014, nu reusea sa incalzeasca pneurile fata in masina aia. A fost conjunctura care l-a scos pe Alonso in fata unor coechipieri iar Alonso stie asta. La Mercedes nu s-a dus ca masina aia e pentru Hamilton. Iar in 2007 iarasi a avut de-a face cu un pilot ultrasmooth in pilotaj (Hamilton) si o masina facuta de Raikkonen. Cu o masina ca a lui Alonso nu faci mare branza. Lumea ii zice caruta dar e caruta facuta de el.
    De asta tot evita Alonso anumite echipe cu anumiti piloti. Stie care e reteta "succesului" pentru el. Stie ca daca nu recreeaza acele circumstante nu va avea castig de cauza.
    0 3
  • GrosJan
    Tipii aia care cereau odata pneuri nerezistente credeau ca idolul lor, Alonso, protejeaza pneurile. Foarte fals. Le uzeaza mai mult decat alti piloti mai smooth.
    0 1
  • grojane ai aparut
    Filosofia asta de 2 bani am mai auzit-o undeva....inseamna ca masina din 2015, "facuta" de Alonso a fost buna pentru Vettel, care a castigat curse bune cu ea. Sau masina din 2010 cu care Alonso era sa castige titlul la fel, era "facuta" de Massa si totusi nu s-a intamplat nimic. Ce e interesant e ca niciunul din pilotii cu care Alonso a fost coechipier nu a venit cu teoriile astea stranii. Bine, poate ca Bill Gates sa fi avut o treaba pe acolo, totusi.

    Mai e inca una, asta ca pe masina Ferrari din 2019, "facuta" pentru marele campion s-a descurcat mult mai bine unul proaspat adus la echipa care abia o testa in iarna.
    5 0
  • Enache
    Alonso e unul din putinii piloti care se adapteaza foarte usor pe masinile pe care le are la dispozitie. Monopostul de F1 nu este facut neaparat pentru pilotul x sau y. Este rezultatul muncii unei echipe de tehnicieni cu inalta calificare care urmaresc criterii de performanta indiferent cine e pilot. Da, pilotul are propriile setup-uri si feedback-uri care conteaza pentru dezvoltarea masinii dar nici pe departe nu sunt cele care conteaza cand este gandit un monopost. Am o intrebare pentru Grosjan. Cum gandesc inginerii masinile din 2021 cand inca nu au liniile de piloti 100% finalizate?
    4 0
  • fetelica da...proteja grozav pneurile, dar uita de integritatea monopostului. Poate ca un usor blindaj i-ar fi prins bine la stilul din ultimii 3 ani.
    0 0
  • GrosJan
    In 2015 nu a plecat doar Alonso. S-a schimbat tot, de sus pana jos. Au redesenat puntea fata pentru Vettel si Raikkonen iar rezultatele au aparut imediat. Da, au avut dreptate sa schimbe directia in care mergeau cu Alonso.

    Cand Massa a fost coechipierul lui Alonso era dupa accident. Massa se jura ca Alonso e cel mai bun pilot din univers cand ramanea o secunda in spate. Crezi ca aia era diferenta reala. Nu exista asa ceva in F1. Cand se intampla, un pilot are probleme grave, de forma, de adaptare, de ceva. Massa nu mai era Massa. Dar ce ai fi vrut sa spuna, ca nu mai e in forma si sa fie data afara?

    Alonso e fix pilotul ala care nu adapteaza nimic dar nu e grav ca sunt multi ca el. Mai mult are nevoie de o ciudatenie de masina, dar nu ca sa ia titlul ci sa se impuna in fata coechipierilor. Adica ce ai vazut la el in F1. Dar acum echipele s-au prins si nu mai merg pe varianta Alonso cu masina pentru Alonso.
    0 0
  • GrosJan
    Teoriile astea "stranii" sunt fix teoriile celor de la Ferrari. Dar tu nu ai auzit de ele s-au ai ignorat cand Allison spunea ca Raikkonen nu reuseste sa incalzeasca pneurile fata in masina din 2014. Despre stilul lui Alonso ai destule filme pe youtube. Vei vedea ca e fix cum am spus: Alonso cere multa aderenta pe puntea spate, induce masinii un comportament subvirator si vireaza excesiv incalzind astfel pneurile fata. Pe o astfel de masina ciudata sta si el in fata coechipierului dar nu mai mult. Si daca nu e masina ciudata, orice pilot smooth il bate.

    https://www.youtube.com/watch?v=M4Dv0Ja6HQU
    0 0
  • GrosJan
    Normal ca ti se par teorii stranii. Nu ai habar, nu intelegi si ignori. In schimb ai propriile fantezii pentru care nu trebuie sa gandesti sa cunosti sau sa te informezi.
    0 0
  • GrosJan
    In 2014 Ferrari renunta la Alonso iar Honda apuca imediat ce a aruncat Ferrari si ia teapa asta in plin. Au facut o masina de rht pentru Alonso iar beleaua a cazut in capul lor, ca e motorul asa si pe dincolo. Acum nu mai vor sa auda de Alonso.
    0 0
  • Neutru
    Să fim realiști și să acceptăm.Ce scrie GrosJan se comenta la timpul respectiv în media.Dar și ce scrie Enache este adevărat.Despre Allison unele surse spun că era„cârtița”care exporta secretele Ferrari și sabota,dar nu sunt probe și„hoțul neprins e negustor cinstit”.Asta că tot vorbim de epoca Alonso la Ferrari.Despre revenirea la McLaren se pot spune multe adevăruri chiar contradictorii,depinde doar cum sunt privite.Nu te căsătorești cu aceiași persoană de care ai divorțat că la divorț s-a spus multe și familia nu uită.Alt adevăr sunt banii.
    4 0
  • Enache
    Grosjan, esti un hater Alonso dar, acum sa fim seriosi, Alo e la ani lumina in fata lui Vettel cu cele 4 titluri. Ce-ai vazut tu pe youtube am vazut si eu , Alonso are capacitatea unica de a-si adapta stilul. E penibil sa pui in carca lui Alonso esecul Honda, pur si simplu nu mergeau motoarele alea, in primii ani. Daca Alo ramanea la Mclaren si anul trecut prindea cel putin un podium. Fantezii sunt afirmatiile tale, puntea fata, dragule, nu o schimbi pentru un pilot pe care nu-l cunosti inca....iar pe Vettel l-au cunoscut cei de la Ferrari ceva mai tarziu...nu-ti spun cum.

    Pe masini "facute" pentru el, Vettel pierde in 2014 si 2019.
    2 0
  • GrosJan
    Schimbi puntea fata cand pilotul ti-o cere. Raikkonen cerea de multa vreme asta. Vettel a cerut si el. Au fost articole pe net despre asta la vremea respectiva.

    Nu ai de unde sa stii ca Alo e la ani lumina in fata lui Vettel. Sunt fanteziile tale. Eu sunt doar obiectiv iar realitatea din F1 imi confirma obiectivitatea.

    Nu-i pun lui Alonso in carca esecul. Dar Alonso e parte din esec. McLaren + Honda + Alonso = Esec. Cand ai toata echipa in spate iar dezvoltarea merge dupa cum cere "magnificul dezvoltator de masini" esti complice.
    0 1
  • Sergiu
    Sigur nu vor semna cu Vettel cei de la Mercedes. E de preferat un alt pilot.
    1 0
  • Costel
    grojane-marele dezvoltator alonso nu face motoarele, e ca si cum ai spune ca Armstrong i-ar fi spus lui Wernher von Braun sa faca Saturn V. Cam stupidut. Alonso doar s-a plans, cand a cedat cu nervii, dupa atatea abandonuri tehnice. Japonezii prea s-au laudat si pe circuit nu lega niste tururi. Pilotul nu are niciun rol aici.
    2 0
  • GrosJan
    Alonso doar a facut ce facea el de obicei, sa dea vina pe altii. A si gasit creduli, ce-i drept. RBR nu a dat doi bani pe parerile lui Alonso, a semnat cu Honda si a castigat curse cu Verstappen. Cu motorul ala, ca dovada ca motorul nu era de vina sau nu era singurul vinovat.
    Dar lasa ca Alonso a cazut iar in picioare. Pentru ca a scuipat Honda, a fost cules de Toyota si facut castigator la LM cu blat.
    0 1
  • Lasa ca acum Alonso nu mai prosteste pe nimeni. Nici Renault nu cred ca-l mai angajeaza.
    0 1
  • Vali Vitelie
    Ma tem ca-i cam invers....Renault vrea cu Alonso, spaniolul nu prea. Despre motorul Honda....au lucrat la el o gramada de experti sa-l scoata la liman, au primit expertiza si de la Mercedes, apoi Mario Illien era normal dupa 3 ani de teste cu Mclaren sa aiba si ei un motor, repet, dezvoltat dupa modelul Mercedes. Alonso a jucat cartea unui motorist nou si asta e fost. Chiar si asa e sub Ferrari si Mercedes. Doar aerodinamica Red Bull face diferenta. Cand ajungi sa impingi monopostul si sa ai 5-6 DNF pe sezon plus alte probleme ca nu faceau decat 10 tururi in teste.....cred ca asta spune tot. Chestia e alta, ca tot e vorba de Vettel. Ce faci cand ai o masina foarte buna. Aici e povestea. Si Vettel nu mai face nimic. Ca vorbea unul ca Alonso se plangea...atunci sfiosul Vettel ce sa mai spun de el? Ba ca Hamilton frana brusc, ba Max intra in el, sau stelele nu se aliniau, ba intra apoi in Raikonen, apoi in Leclerc.....sa mai spun?
    3 0
  • alfonzo cu honda a fost vitejie, vetal cu ferrari comedie.
    2 1
  • GrosJan
    Da, in primul an poti spune ca Honda a fost dezastru. Oricum, nu mai era cazul cand Alonso a plecat si imediat VERSTAPPEN a castigat cu Honda. Pe coechipierii lui nu i-am vazut sa faca mare branza cu Honda. Deci din nou, vina e impartita la Alonso, McLaren si Honda.
    0 1
  • Vettel e cea mai mare dezamagire din ultimii 30 de ani. Credeam ca e ceva de el dar s-a dovedit un fiasco total, un balon umflat de geniile de la Red Bull. Sigur, va ramane cu palmaresul impresionant dar cine l-a urmarit cap-coada are un gust amar. Chiar pentru proprii lui fani. Eu l-am sustinut o vreme ca sint fan Ferrari. Mult sub prestatiile lui Alonso, Kimi, Massa chiar. Despre Schumacher nu mai vorbesc. Ani lumina. Cand ma gandeam ca poate fi urmasul lui.......Se poate retrage in tihna. Nu mai are nimic de aratat. E golit de continut.
    2 2
  • E fix aceeasi dezamagire pe care au avut-o si cu Alonso - alta echipa i-a dominat clar.
    1 0
  • Numai ca atunci cand dezamagea Alonso chiar Vettel castiga titlurile.
    Cand a dezamagit Vettel nu prea l-am vazut pe Alonso castigand ceva.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru