Mercedes nu exclude noi dificultăţi în relaţia dintre Hamilton şi Rosberg

de Daniel Popescu
Joi, 19.02.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes admite că Lewis Hamilton şi Nico Rosberg ar putea fi implicaţi din nou în momente tensionate şi în sezonul 2015, însă echipa susţine că va gestiona situaţia pentru că a învăţat din greşelile trecutului.

Echipa nu s-a aşteptat niciodată ca lucrurile să fie diferite, dar anul trecut am învăţat multe lucruri.

Toto Wolff
Director motorsport Mercedes
Lewis Hamilton şi Nico Rosberg au fost implicaţi într-o luptă strânsă pentru titlul mondial în sezonul precedent, care a generat inclusiv tensiuni majore, în special cu ocazia Marelui Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps.

Oficialii echipei au reuşit în cele din urmă să calmeze spiritele pentru a nu afecta semnificativ performanţele, iar directorul de motorsport Toto Wolff crede că în sezonul 2015 va fi capabil să gestioneze mai bine o astfel de situaţie, în cazul în care va apărea.

"Echipa nu s-a aşteptat niciodată ca lucrurile să fie diferite, dar anul trecut am învăţat multe lucruri. Am învăţat pentru că am lucrat cu fiecare, am analizat greşelile şi vom încerca să facem lucruile mai bine în 2015", a declarat austriacul.

Sunt coechipieri şi fiecare luptă împotriva celuilalt pentru titlul mondial, aşa că nu te poţi aştepta să fie cei mai buni prieteni.

Toto Wolff
Direxctor motorsport Mercedes
Wolff nu exclude varianta ca noi momente tensionate să apară între cei doi piloţi ai echipei şi pe parcursul sezonului care va începe în lina martie, însă admite că acest lucru este firesc în contextul în care Hamilton şi Rosberg vor aspira la trofeul suprem.

"Anul trecut am fost pe deplin conştienţi că ar putea exista momente dificile.

Suntem pe deplin conştienţi că acest lucru s-ar putea întâmpla şi în acest an. Sunt coechipieri şi fiecare luptă împotriva celuilalt pentru titlul mondial, aşa că nu te poţi aştepta să fie cei mai buni prieteni", a adăugat el.

Via BBC Sport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru