Mercedes: "Noul sistem F-duct nu este revoluţionar"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 16.03.2012
Ross Brawn susţine că noul sistem F-duct implementat de Mercedes nu este atât de revoluţionar, întrucât sporul de performanţă este modest.

Mercedes tine capul de afiş al Marelui Premiu al Australiei din punct de vedere al inovaţiilor introduse pe monopost prin intermediul unui sistem F-duct pentru aripa spate care lucrează în strânsă legătură cu sistemul Drag Reduction System (DRS).

Presa internaţională a reuşit vineri să fotografieze modul în care funcţionează noul sistem: în plăcile exterioare ale aripii spate există o zonă liberă care se deschide în momentul în care pilotul activează sistemul DRS. În acel moment, aerul este dirijat în interiorul plăcilor exterioare ale aripii spate, dar şi în centrul secţiunii aripii spate, acest lucru având ca avantaj o creştere suplimentară a vitezei pe liniile drepte, pe lângă cea oferită de sistemul DRS.

Cu toate acestea, Ross Brawn, şeful echipei Mercedes, insistă că noua tehnologie, deşi oferă unele avantaje, nu este la fel de benefică precum dublul-eleron introdus în 2009 pe vremea când echipa purta numele Brawn GP.

"Avem un sistem interesant în monopost şi nu este deloc complicat, sunt sigur că alte echipe îl analizează şi vor decide dacă merită să-l implementeze sau nu.

(Tehnologia) nu este de aceeaşi magnitudine ca dublul eleron pe care l-am avut sau cu conceptele pentru evacuări din ultimii ani. Evident, ne ajută, de aceea îl producem, dar nu aduce un sport major de performanţă", a precizat el. Unele echipe suspectează însă că sistemul F-duct pentru aripa spate este conectat la noul sistem F-duct introdus pentru aripa faţă.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru