Mercedes: "Noul monopost va avea nasul urât"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mercedes AMG a efectuat joi pe circuitul de la Silverstone un shakedown cu noul monopost W03 pentru sezonul 2013 în scopuri publicitare.
Nico Rosberg şi Michael Schumacher au parcurs fiecare câte 50 km, limita maximă admisă de FIA pentru un astfel de eveniment, înainte ca noul monopost să fie lansat oficial marţi în paddock-ul circuitului de la Barcelona.
"Este foarte dificil să judeci performanţa într-o astfel de zi, pentru că foloseşti pneuri demonstrative şi totul s-a întâmplat pe versiunea scurtă a circuitului, dar monopostul s-a comportat aşa cum ne aşteptam. Există o limită de 100 km, aşa că Rosberg a efectuat 50 km dimineaţă şi apoi am schimbat cu Schumacher. Nu au fost probleme, iar acum ne îndreptăm spre Barcelona", a declarat Norbert Haug, directorul de motorsport al Mercedes, pentru publicaţia Autosport.
Mercedes nu a publicat nicio fotografie de la shakedown-ul efectuat joi, însă a prezentat două teasere cu noul monopost. Chiar dacă detaliile esenţiale ale monopostului au fost ascunse, Haug a confirmat că W03 va avea un nas "urât", asemănător cu cel al celorlalte echipe din Formula 1.
"Nasul este cea mai discutată problemă.
Este un nas coborât aşa cum am mai văzut. Este o soluţie foarte drăguţă şi dinamică", a mai precizat el.McLaren va rămâne astfel singura echipă care utilizează un nas asemănător ca design cu cel de anul trecut.
Pe internet au apărut câteva filmuleţe realizate aparent pe circuitul de la Silverstone cu noul monopost Mercedes:
Via | Autosport
in 2010... ne concentram pe 2011.... in 2011 ne concentram pe 2012 si rezultat care ca parca vad lotus pe 4 anul asta