Mercedes GP testează un sistem F-duct pentru aripa faţă

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 18.10.2011
Mercedes GP evaluează un sistem F-duct pasiv pentru aripa faţă pentru sezonul 2012, care nu contravine regulamentului tehnic al Formulei 1.

Mercedes GP iese din nou în evidenţă prin programul de dezvoltare pe care îl pregăteşte în perspectiva sezonului 2012. După ce i-a recrutat pe Aldo Costa şi Geoff Willis în cadrul departamentului tehnic, constructorul german a început deja să evalueze noi componente pentru monopostul cu care va concura anul viitor.

Dintre acestea, cea mai inovatoare noutate este un sistem de tip F-duct pasiv aplicat pentru aripa faţă, care permite trecerea aerului printr-o zonă deschisă în partea de mijloc a componentei. Aerul care trece prin aripa faţă ajunge printr-o conductă în părţile laterale ale podelei, ceea ce are ca efect o circulaţie mai bună a aerului şi o viteză de top mai mare fără niciun fel de intervenţie din partea piloţilor.

Sistemul F-duct evaluat de Mercedes GP este o modificare a conceptului introdus în premieră de McLaren în sezonul 2010. Echipa britanică a utilizat un sistem similar pentru aripa spate, însă acesta era de tip activ, întrucât implica şi intervenţia manuală a pilotului pentru a facilita circulaţia aerului.

Spre finalul anului trecut, FIA a interzis utilizarea sistemelor active de tip F-duct pentru aripa spate, însă regulamentul nu interzice utilizarea unui sistem similar pentru aripa fata, în cazul în care acesta este de tip pasiv.

Via | Auto Motor und Sport

Comentarii (7)

  • Primele semne?
    Sa speram ca semne bune anul are? Toti stim ca Adrian Newey este un geniu in dezvoltare, dar si Ross Brown are un CV impresionant. Sa devina anul 2012 o inclestare a titanilor, atat din punct de vedere a inginerilor, cat si a pilotilor, avand pe grila atatia campioni mondiali? Si binenteles, sa fie unul din primele semne care sa ii confere lui Michael Schumacher sansa de a lupta pentru al 8 lea titlu? Deja devine viitorul campionat destul de interesant.
    22 1
  • mercedes - schumi
    sa speram sa aibe o masina competitiva
    10 1
  • Nu inteleg de ce au facut public acest plan. Practic au gasit ceva ce ar putea sa le ofere un avantaj si au zis "neah, nu cred ca il vom folosi".
    12 1
  • schuipi
    Schuipi
    Schuipi asta nu o sa mai urce in viata lui pe un podium, poate daca v-a concura singur, cum o facea o data ca avea magarii ferrari cu fia, i-a dat alonso clasa cu tot cu ferrari-ul lui si magariile echipei cu fia, ciocu" mic si joc de glezne, schuipi ramane un simplu schuipi
    1 18
  • Emerson
    Nu-i suficient
    Pt.a fi competitiv cu adevarat,Mercedes are nevoie de mult mai mult,"smecheria"oricum ar fi fost sesizata la prima aparitie pe masina. Toti adversarii sunt supercalificati sa sesizeze dintr-o privire tot ce poate fi un avantaj si e la vederea tuturor. In f 1,nimeni nu doarme. "Adormitii"au loc doar in alta parte...
    2 1
  • @Emerson
    Sunt total de acord cu ce ai scris, dar o noua aripa fata are nevoie de ~6 saptamani (am auzit asta intr-un race build-up la BBC) de la proiectare pana la montarea pe masina, ceea ce inseamna ca Mercedes ar fi avut un avantaj cel putin 3-4 curse. Asa au fost double-diffuser si F-duct, ambele au fost folosite de la prima cursa a sezonului, iar celelalte echipe au reusit sa le implementeze dupa mai multe curse, nu imediat de la cursa urmatoare

    Oricum, interesanta idea, astept sa vad si rezultate.

    Acum am observat - acesta aripa fata din fotografii nu are cum sa fie pentru masina de anul viitor deoarece anul viitor masinile vor avea un nas mai jos, cred ca este mai mult o dezvoltare a aripii fata pentru ultimele curse din acest an. Altfel nu vad ce rost ar avea construirea unei aripi fata care foloseste aceasta idee numai pentru testare pe monopostul de anul acesta.
    1 0
  • @noname00
    Legat de botul masinii Mercedes acelasi lucru ca si tine spun si eu, citind ca nu va mai fi ca anul acesta (aproape drept, ascutit, ridicat de sol-lucruri benefice din p.d.v.aerodinamic) ci mai apropiate de sol si ovale, insa facand comparatie intre decrierea botului facuta de viitorul regulament si actualul bot de masina prezentat e total pe dos acesta semanand cu botul unui "peste fierastrau" iar in cazul unui accident in care monopostul pierde rotile din fata si iese pe o portiune cu nisip acesta va intra in nisip ca o sapa asta din cauza formei sale foarte ascutite.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru