Mercedes GP nu renunţă la obiectivul de a câştiga curse

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 01.06.2010
Mercedes GP susţine că obiectivul principal pentru acest sezon rămâne obţinerea unei victorii, deşi echipa este încă departe de Red Bull şi McLaren.

Mercedes GP a terminat Marele Premiu al Turciei pe locurile 4 şi 5 prin Michael Schumacher şi Nico Rosberg, monopostul W01 dovedindu-se încă o dată fiabil şi competitiv.

Cu toate acestea, germanii nu au fost capabili să rămână în preajma rivalilor de la McLaren şi Red Bull, acest lucru fiind evidenţiat şi de plutonul compact format chiar în spatele lor în timpul cursei. Chiar dacă echipa a progresat în ultima perioadă, Mercedes GP a anunţat că obiectivul rămâne obţinerea unei victorii până la finalul acestui sezon.

"Aş fi sperat la mai mult. Vrem să fim o echipă câştigătoare, dar trebuie să avem răbdare şi trebuie să muncim din greu. Maşina este foarte fiabila, toate ingredientele sunt acolo, iar în mod obişnuit facem cele mai bune pitstop-uri. Trebuie doar să realizăm asta şi să micşorăm diferenţa faţă de top", a declarat Norbert Haug, directorul departamentului de motorsport al Mercedes.

Pentru Mercedes, punctul de referinţă al Marelui Premiu al Turciei a fost surclasarea celor de la Ferrari, care au terminat doar pe locurile 7 şi 8 prin Felipe Massa şi Fernando Alonso.

Totuşi, Haug nu este entuzismat peste măsură de această performanţă.

"Ferrari reprezintă un semn de întrebare, pentru că nu ştim dacă ar fi putut fi mai rapizi. Cu siguranţă nu au avut un weekend bun, dar asta nu este suficient de bine pentru noi. Suntem buni ca echipă şi ne concentrăm, dar avem nevoie de mult mai multă viteză", a adăugat el.

La capătul primelor 7 curse di nacest sezon, Mercedes GP a acumulat 100 de puncte şi ocupa locul 4 în clasamentul constructorilor, la 72 de puncte în urma liderului McLaren Mercedes.

Via | Autosport

Comentarii (1)

  • Mercedes
    Ar fi frumos sa castige si Michael o cursa anu asta .

    Oricum sant convins ca in scurt timp il vom vedea si pe podium !. I-ar prinde foarte bine !
    13 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru