Mercedes GP: "Fără teste, F1 devine inaccesibilă tinerelor talente"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Testele din timpul sezonului au fost interzise începând din sezonul 2009, ca măsură suplimentară pentru reducerea costurilor în Formula 1.
Măsura nu a avut un impact major asupra echipelor, însă Mercedes GP a avertizat prin vocea inginerului Jock Clear că Formula 1 se va transforma într-un cerc închis inaccesibil tinerelor talente dacă testele nu vor fi readuse în competiţie.
"Este groaznic că tinerii piloţi nu au oportunitatea de a pilota monoposturi de Formula 1. Am fost implicat în programe de dezvoltare pentru tinerii piloţi şi am simţit un aer de împrospătare când tinerii au testat două zile la Jerez sau Barcelona. Acesta este talentul viitorului şi cred că paleta de piloţi pe care o avem în prezent este în pericol să devină un cerc închis , întrucât nu există suficientă presiune din partea tinerilor din cauza faptului că nu pot urca într-un monopost. Nu este vorba că nu există talent, dar din păcate dacă nu ai timp să pilotezi un monopost de Formula 1 nu poţi să fii în forma", a declarat britanicul.
În încercarea de a remedia această situaţie, mai multe echipe de top sunt de acord să permită efectuarea unei sesiuni de teste în timpul sezonului.
Până la modificarea efectivă a regulamentului, echipe precum Force India îi oferă posibilitatea pilotului de teste Paul di Resta să participe în sesiunile de antrenamente de vineri, iar scoţianul admite ca aceasta este cea mai bună soluţie în prezent."Cred că echipele sunt la fel de frustrate că piloţii, pentru că şi ele vor să aducă tineri. Cred că sistemul implementat de Force India pentru mine este de departe cel mai bun pe care îl are un pilot de rezervă. Dar cred că trebuie să remediem asta pentru că avem nevoie de mai mult timp în monopost pe parcursul iernii şi a anului, iar pentru dezvoltarea monopostului este un proces mai dificil să nu ştii de ce este capabilă o anumită componenta", a explicat di Resta.
Via | ITV
Comentarii (1)