Mercedes evidenţiază ineficacitatea sistemului de ventilaţie
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mercedes GP a introdus propria versiune a sistemului de ventilaţie inovat de McLaren începând cu Marele Premiu al Chinei, însă germanii nu au înregistrat un spor semnificativ de performanţă.
Ross Brawn, şeful echipei, a admis că noua componenta nu funcţionează atât de bine pe cât ar trebui, însă speră ca situaţia să se remedieze în Marele Premiu al Canadei, acolo unde viteza de top pe liniile drepte este foarte importantă.
"Atunci când sistemul F-duct funcţionează, ai forţa de apăsare aerodinamică în viraje şi apoi reduci rezistenta aerului pe liniile drepte. În acest moment, noi nu eliminăm forţa de rezistenţă a aerului pe liniile drepte. Sistemul funcţionează într-un fel, dar nu ne oferă încă beneficii complete. Avem compromisul potrivit cu ceea ce avem. Vom fi puţin vulnerabili cu viteză pe liniile drepte, dar avem cel mai bun compromis", a declarat britanicul în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al Canadei.
Aceste deficienţe au fost reliefate însă şi de Michael Schumacher, care rămâne însă optimist ca Mercedes GP poate obţine un rezultat pozitiv.
"Pe circuitul de la Montreal este vorba numai despre viteza de top, aşa că am muncit din greu în această direcţie, mai ales că ştim că nu suntem în top în această privinţă.
Totuşi, sunt convins că vom fi capabili să scoatem totul de la pachetul nostru", a precizat septuplul campion mondial.Via | Mercedes GP
Comentarii (0)