Mercedes ar putea schimba numele echipei de F1 în AMG în 2014

de Daniel Popescu
Luni, 20.08.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes intenţionează să se concentreze pe furnizarea de motoare în Formula 1 începând din 2014 şi să schimbe numele propriei echipe în AMG, potrivit presei internaţionale.

Esential 1 singura victorie a obtinut Mercedes de la revenirea in Formula 1 in 2010 in calitate de constructor: Nico Rosberg, China 2012
5 este locul ocupat de Mercedes in clasamentul constructorilor la jumatatea sezonului 2012
Mercedes este foarte aproape să-şi schimbe strategia prin care participa în Formula 1, potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia franceză AutoHebdo.

Sursa citată susţine că germanii au luat decizia de a rămâne în Formula 1 ca furnizor de motoare şi ca dezvoltator de tehnologii pentru propria echipă, însă în acelaşi timp ar urma să renunţe la management în favoarea unei terţe părţi. Ideea ar urma să fie implementată începând din sezonul 2014, atunci când echipa ar urma să-şi schimbe numele în AMG, după numele diviziei de performanţă a celor de la Mercedes.

Potrivit publicaţiei Autosprint, decizia reprezintă un compromis ca urmare a numeroaselor presiuni exercitate de consiliul de conducere al constructorului german pentru o retragere completă din Formula 1.

Mai mulţi membri sunt nemulţumiţi de lipsa de rezultate a echipei, care deşi se află la al treilea sezon după preluarea Brawn GP ocupă doar locul cinci în clasamentul constructorilor.

În plus, schimbarea de strategie este facilitată de zvonurile potrivit cărora Dieter Zetsche, preşedintele Daimler şi unul dintre cei mai mari susţinători ai prezenţei în Formula 1, urmează să renunţe la acest post în următoarele luni.

Decizia ar putea fi confirmată oficial la următoare întâlnire a consiliului de administraţie al celor de la Mercedes, însă data la care aceasta va avea loc nu a fost încă dezvăluită.

Via GMM, Autosprint

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru