Mercedes a analizat ritmul de cursă al lui Lewis Hamilton şi Nico Rosberg din ultima perioadă şi a ajuns la concluzia că în special pilotul britanic rămâne blocat în spatele rivalilor săi fără posibilitatea de a-i depăşi.
Motivul este o scădere bruscă a performanţei monopostului în momentul în care acesta concurează în imediata apropiare a unui alt monopost.
Soluţia identificată de echipa pentru a remedia această problemă este o schimbare radicală a setărilor monopostului. Astfel, şeful Ross Brawn a dezvăluit că în ultimele două curse ale sezonului de la Austin şi Interlagos monopostul va fi setat în aşa fel încât să permită efectuarea de depăşiri în timpul curselor.
Dezavantajul va fi însă o scădere a performanţelor pe grila de start, motiv pentru care este foarte posibil că piloţii săi aibă poziţii mai slabe pe grila de start."Cred că una dintre slăbiciunile monopostului în acest moment, pe care am reuşit să o identificăm, este că abilitatea noastră de a urmări şi de a depăşi este foarte slabă.
Sigur, dacă te pui într-o poziţie în care ai nevoie să reconstruieşti cursa, atunci cursa ta merge de la rău la mai rău. Exact asta i s-a întâmplat lui Hamilton în ultimele două curse şi vrem să ne gândim la asta în perspectiva curselor de la Austin şi Brazilia. Am putea fi nevoiţi să modificăm abordarea pentru a avea setări care pun mai mult accent pe abilitatea de a concura decât pe timpul pe tur", a declarat britanicul.Via Autosport
Comentarii (0)