Mercedes analizează costurile necesare pentru a părăsi Formula 1

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 07.05.2012
Mercedes a realizat un studiu cu privire la costurile pe care le va avea dacă va decide să părăsească Formula 1, potrivit presei britanice.

Speculaţiile din presa internaţională cu privire la posibilitatea ca Mercedes să se retragă din Formula 1 devin din ce în ce mai persistente.

Publicaţia britanică The Times a relatat în weekend că Mercedes a efectuat un studiu cu privire la costurile pe care ar trebui să le suporte în cazul în care va decide să părăsească Formula 1, însă rezultatele acestuia nu sunt încă cunoscute.

Varianta ca Nercedes să părăsească Formula 1 a apărut după ce negocierile cu Bernie Ecclestone privind semnarea unui nou Acord Concorde începând din 2013 au eşuat. Constructorul german este nemulţumit că nu a fost inclus în schema de bonusuri care recompensează echipele de top, în ciuda faptului că echipa cu sediul la Brackley a cucerit titlul în 2009 ca Brawn GP şi concurează în Formula 1 încă de pe vremea când purta numele Tyrrell.

În schimb, Ecclestone susţine că singura performanţă a celor de la Mercedes este victoria lui Nico Rosberg din Marele Premiu al Chinei, întrucât nu ia în calcul performantele obţinute sub alte nume.

De altfel, schema de bonusuri a lui Ecclestone premiază echipele care nu şi-au schimbat numele începând din anul 2000, care au câştigat titluri mondiale începând din 2000 şi care au cucerit două sau mai multe titluri consecutive începând din 2008.

Principalele beneficiare ale schemei de bonusuri sunt Ferrari, McLaren şi Red Bull, în timp ce Williams este cealaltă echipă de top care nu a semnat încă noul Acord Concorde.

Via | GMM

Comentarii (3)

  • f14life
    Nercedes
    fara "Nercedes" campionatul nu ar fi la fel... ;-)
    17 0
  • florin sm
    Bernie Ecclestone
    mai are putin si moare de batranete Bernie Ecclestone.... si atunci va fi mai bine pt F1
    6 2
  • florin sn
    mercedes
    pn nu demul mercedes a avut aproape jumate din mclaren, deci ar trebui sa primeasca si ei din acel bonus de care se vorbeste
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru