Valtteri Bottas și Max Verstappen au fost protagoniștii unui incident în timpul cursei de la Monaco, în momentul în care au plecat de la standuri după ce au schimbat pneurile.
Cei doi au avut un incident în urma căruia Verstappen a primit o penalizare de 5 secunde, în timp ce Bottas a fost nevoit să revină la boxe pentru un nou set de cauciucuri.
Oficialii Mercedes au dezvăluit acum că incidentul a fost produs "indirect" de faptul că Lewis Hamilton a avut o problemă la propria intrare la boxe, care s-a petrecut cu numai câteva secunde înainte de cea a lui Bottas.
Astfel, la plecarea de pe loc, britanicul a lovit unul dintre pistoalele pentru pneuri, motiv pentru care pitstopul lui Bottas a fost decalat cu câteva secunde. Practic, fără incidentul lui Hamilton, Bottas ar fi avut timp să iasă pe circuit înaintea lui Verstappen și să evite producerea unui incident.
"Hamilton a efectuat oprirea, a plecat și îl vedeam pe Bottas venind. Din păcate, exact când a plecat Hamilton, a retezat unul dintre pistoalele pentru pneuri, iar mecanicii au avut nevoie de câteva secunde pentru a-l reseta.
Ne-a costat câteva zecimi de secundă. Asta a fost tot, dar a fost suficient (n.r - pentru incident)", a precizat James Vowles, directorul de strategie al celor de la Mercedes.În cele din urmă, Bottas a încheiat cursa pe locul patru, însă a fost promovat pe trei după penalizarea lui Verstappen. Totuși, în absența incidentului, finlandezul ar fi încheiat cursa pe locul doi, întrucât nu ar mai fi pierdut o poziție în fața lui Sebastian Vettel când a intrat din nou la boxe.
Via Motorsport
Revenind la Bottas - nu-s sigur ca fara acel incident ar fi terminat pe 2. Nordicul avea softuri si nu cred ca-l tineau pana la final.In multe curse din trecut, Bottas a trebuit sa intre o data in plus sau a cazut mult pe finalul cursei din cauza pneurilor si asta inclusiv pe circuite unde se depaseste greu.Deci nordicul putea sa termine pe 2, daca Max trecea de el pe 3, cu o oprire in plus pe 4 sau putea sa bifeze un DNF dupa o ciocnire cu Max.
Pe bune? Sa se renunte la "unsafe release"?
Si pe pitlane sa fie legea celui care are "tabla" mai bine prinsa pe monopost? Legea junglei adica?
Pentru ce a facut Max la Monaco ... "pedeapsa data este prea mult".
Serios? Adica il executi pe cel de pe locul doi, primesti cinci secunde si e prea mult. Basca, mai dai si in liderul cursei pentru ca nu te duce capul.
Pentru incidentul cu Lewis nu merita nimic? Cum ar fi vrut sa-l depaseasca? Kamikaze!