În prima sesiune, Bottas a fost cel mai rapid după ce a fost cronometrat cu 1:29.106 și l-a devansat cu aproape 4 zecimi de secundă pe coechipierul său, Lewis Hamilton. Principala rivală a celor de la Mercedes a fost Red Bull, întrucât Max Verstappen și Daniel Ricciardo au ocupat locurile 3 și 4, însă amândoi au utilizat pneurile supersoft.
În acest context, Ferrari a ocupat locurile 5 și 6 prin Kimi Raikkonen și Sebastian Vettel, care au fost cu peste o secundă mai lenți decât liderul Bottas. Vettel a efectuat un tur de circuit cu noul dispozitiv de protecție a cockpitului numit Shield, care ar putea fi introdus în Formula 1 începând din sezonul următor. Pe de altă parte, Vettel a derapat și și-a avariat pneurile în virajul Becketts. La rândul lor, cei de la McLaren au reușit să termine cu ambii piloți, Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne, în top 10.
Bottas a rămas cel mai rapid și în a doua sesiune, atunci când a fost cronometrat cu 1:28.496.
De data aceasta, Hamilton a fost însă mult mai aproape de rivalul său finlandez, diferența fiind de numai 0.047 secunde. Ferrari a progresat de asemenea semnificativ, iar Raikkonen și Vettel au ocupat locurile 3 și 4 la 3 și, respectiv, 4 zecimi de secundă în spatele liderului. În acest context, Verstappen și Ricciardo au ocupat locurile 5 și 6 pentru Red Bull, ultimul la o secundă în spatele lui Bottas.Calificările pentru Marele Premiu al Marii Britanii vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00.
Mercedes, ce va mai place jocul de-a soarele si pisica in propria curte..
Dupa ziua de meircuri in care am putut admira cateva masini mai vechi, una Williams si una Renault in Londra, a fost randul monoposturilor din 2015 sa intre pe scena si cred ca publicul a fost cel putin bucuros de acest eveniment, asa cum am fost si eu.
Dar sa revin la FP 1 si 2, cei de la Ferrari si Red Bull au fost concentrati pe teste, este evident ca ambele masini au nevoie de ceva in plus pentru a-i invinge pe cei de la Mercedes in curse, dupa cum am vazut in cursele din acest sezon, se depaseste destul de greu cand sunt masini asemanatoare ca performante, sau... nu se depaseste deloc :P Evident, China, Spania si Austria sunt exemple elecvente :P
Calificarile cred c-o sa fie interesante, cred ca britanicii sper la ploaie duminica desi cred c-o sa fie o vreme frumoasa :P
VJ Mallaya se plimba prin paddock, a fost dragul sa semneze si autografe :P
Bottas putea fi folosit ca tampon, plus ca acuma duminica nu mai pot calcula ca vor fi 10 puncte intre ei ci vor fi 13, iar Vettel va merge tot cu 20 de puncte minim in vacanta pentru ca la Hungaroring, la fel ca la Monaco si cum va fi si la Singapore, Mercedes nu are sanse la victorie cu acel ampatament lung. Imi vine sa urlu de nervi pt faza cu cutia lui Bottas. Mi-e ciuda ca Vettel termina atunci pe 3 dar asa va termina pe 2.
"Intr-adevar, au vazut in 2 antrenamente ca oricat ar fi fortat Lewis, Valteri era in fata, hai ca ii schimbam cutia de viteze.
Mercedes, ce va mai place jocul de-a soarele si pisica in propria curte."
Daca erai atent, in FP2 Lewis a fost doar cu 47 miimi mai lent pe softuri galbene decat Bottas pe supersofturi rosii.
Chiar crezi ca Mercedes se saboteaza singuri?
Dar etapa trecuta cu cutia lui Lewis ce a fost ?
Mulțumesc însă nu e corect ca o mână de oameni să controleze acest sport atât de minunat. Noi ca fani ar trebui să avem un cuvânt de spus .
cum DRS-ul nu e doar ca sa poata depasi Alonso mai usor, la randul lui Alonso e depasit usor. Haaaaa, e ca nu v-ati gandit la asta mai cugetatorilor cand cereati butoane cu boost pe volan pentru mai mult spectacol?
Am cerut eu butoane cu boost pe volan? În anii trecuți dominau anumite echipe dar mai erau si curse spectaculoase și imprevizibile. Se câștigau campionate la rând dar la diferențe mult mai mici. Aici e diferența.