Mercedes: "2012, decisiv pentru rămânerea lui Schumacher în F1"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Contractul lui Michael Schumacher cu Mercedes GP expiră la sfârşitul sezonului următor, iar echipa germană şi-a manifestat în mod deschis intenţia de a-i prelungi înţelegerea şi după 2012.
Decizia îi aparţine integral septuplului campion mondial, iar şeful Ross Brawn admite că totul depinde de evoluţia germanului în sezonul următor.
"Toată lumea poate vedea că Schumacher a făcut un pas înainte în acest sezon şi continuă să crească. dacă anul viitor poate lupta pentru podiumuri şi victorii, atunci de ce ar trebui să se oprească? În acelaşi timp, dacă anul viitor nu avem succes, decizia lui de a se retrage va fi simplă. Este foarte uşor să vorbeşti cu Schumacher despre un nou contract. Dacă vrea să continue, vom găsi rapid o soluţie. Nu ştiu care va fi rezultatul. Nici el nu ştie. Să vedem cât de buni vom fi în 2012", a declarat britanicul.
O situaţie similară este valabilă şi pentru Nico Rosberg, care a confirmat recent că a început negocierile pentru prelungirea contractului scadent la finalul anului viitor.
Norbert Haug, directorul departamentului de motorsport al Mercedes, speră să-l convingă pe german să rămână la echipă."Piaţa este deschisă şi sunt mulţi piloţi care ne bat la uşă. Dar Rosberg vrea să meargă înainte, iar noi vrem să facem asta cu el. În general poţi merge la echipa nepotrivită în momentul nepotrivit, iar asta este o greşeală pe care orice pilot ar trebui să o evite", a precizat el.
Rezultatele modeste înregistrate de Mercedes GP în primii doi ani de la implicarea directă în Formula 1 a condus la speculaţii privind viabilitatea proiectului, iar Brawn a admis că va fi nevoit să părăsească echipa în cazul unui eşec.
"Vreau să fiu aici în următorii trei ani, dar dacă nu ai performanţe, atunci pleci. Eu sunt şeful. Dacă proiectul nu decurge bine, atunci totul se termină", a mai precizat el.
Via | GMM
Eu nu mai inteleg nimic !
- pneurile si maparea motoarelor :)
Chestiile astea doua au fost in avantajul baietilor de la Red Bull, as spune ca aveau un pachet complet dar astea 2 chestii sunt importante. Acuma restul echipelor cunosc intr-o mare mare comportamentul pneurilor, asa ca aici nu mai are cum sa fie o mare diferenta.
- maparea motoarelor: aici am inteles ca s-a interzis, cam pacat totusi. Devine stresant cand cineva descopera ceva, puffff vine FIA si o interzice. Nu-mi place si nu o sa-mi placa niciodata.
- Testele de anul viitor vor fi foarte importante, pentru ca sper eu ca baietii de la Ferrari si restul, sper ca au invatat ceva din greselile de anul acesta.
Vedem in iarna evident :)