Mecanismul de ajustare al gărzii la sol, interzis din cauza efectelor aerodinamice
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
FIA a informat vineri seară echipele că nu vor avea dreptul să utilizeze sistemul de ajustare al gărzii la sol inovat de Lotus.
La vremea respectivă nu au existat detalii privind motivele care au stat la baza acestei decizii, însă mai multe surse au declarat pentru postul britanic de televiziune BBC că forul mondial a luat această hotărâre ca urmare a faptului că tehnologia avea drept unic scop îmbunatăţirea aerodinamicii.
Chiar dacă aparent tehnologia este perfect regulamentară, întrucât nu necesită o acţiune directă a pilotului, FIA poate justifica decizia prin articolul 3.15 din Regulamentul Tehnic, care precizează că orice efect aerodinamic creat de suspensie trebuie să fie legat de funcţia să primară.
Întrucât noul mecanism este legat în mod direct de suspensie, FIA poate considera că sistemul de ajustare al gărzii la sol încalcă articolul 3.15. Potrivit unei surse FIA, oficialii Lotus nu au dat semne de îngrijorare după aflarea acestei veşti, situaţie în care s-au regăsit şi cei de la Ferrari, care au dezvăluit recent că lucrează la o soluţie similară.
Singura echipă de top care a scăpat neafectată este Red Bull Racing, care a anunţat anterior că nu este interesată de dezvoltarea unui astfel de mecanism.
Via | BBC Sport
http://www.formula1.com/news/headlines/2012/1/12944.html
Publicaţia Gazzetta dello Sport anunţă în ediţia de luni ca Mercedes AMG lucrează la un sistem asemănător, iar echipa germană este aparent avantajată de faptul că a decis să nu participe la prima sesiune de teste de la Valencia din 7-10 februarie.