McLaren susţine că poate surclasa Red Bull în calificări

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 04.06.2010
McLaren este încurajată de progresele realizate în ultimele curse şi anticipează că va putea lupta de la egal la egal cu Red Bull în calificări.

Red Bull Racing este singura echipă care a obţinut pole position-uri în acest sezon, însă diferenţele faţă de rivali au început deja să se estompeze.

Principala ameninţare este reprezentată de McLaren, care a reuşit în Turcia să se intercaleze intre Mark Webber şi Sebastian Vettel, periclitând poziţia austriecilor.

Tim Goss, şeful inginerilor echipei McLaren, susţine că britanicii sunt acum pregătiţi să lupte pentru pole position cu Red Bull, în contextul în care performanta monopostului MP4-25 în timpul curselor s-a dovedit deja foarte bună.

"De la Marele Premiu al Malaeziei am fost într-o formă tot mai bună. Ca inginer şef, conduc programul şi am muncit din greu în fabrica pentru a reduce decalajul. În prima cursă am fost miraţi de cât de rapizi erau Red Bull, iar până acum am fost puţin dezamăgiţi de forma din calificări".

"În Turcia am demonstrat însă ca aproape i-am ajuns pe Red Bull în calificări. Erau la numai o zecime de secundă de Webber, am împărţit cele două Red Bull, iar prestaţia noastră din cursă a fost excepţională.

Trebuie doar să vezi că, în prima parte a cursei, am avut cea mai rapidă maşina, dar Lewis Hamilton a ţinut ţinut în spate", a explicat Goss.

Via | McLaren

Taguri: McLaren, Red Bull

Comentarii (2)

  • McLaren
    Rule McLaren!!!
    10 7
  • IceMan
    cool
    Mclaren daca va avea si cred un monopost competitiv in calificari ,de ce nu va fi surclasa redbull si in cursa . Eu asa cred , numai puternica sa fie ;) .
    8 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru