Pregătirile celor de la McLaren pentru noul sezon competițional au fost afectate în mare măsură de o serie de defecțiuni tehnice, care au vizat atât bateria, cât și sistemul de evacuare sau supraîncălzirea elementelor de caroserie.
Totuși, directorul de curse Eric Boullier afirmă că inginerii McLaren au remediat toate aceste defecțiuni înainte de startul noului sezon.
"În testele de iarnă nu am avut fiabilitatea la care speram, dar toate problemele cu care ne-am confruntat au fost remediate la uzină. S-a muncit foarte mult în spatele scenei pentru a ne asigura că extragem maximum de performanță din noul pachet încă de la prima cursă", spune francezul.
Anunțul oficial îl determină pe Fernando Alonso să spere că McLaren poate obține rezultate bune în Australia, la debutul cu noile motoare furnizate de partenerii de la Renault.
"Monopostul nostru a arătat mult potențial în testele de iarnă și, chiar dacă știm că mai avem mult de muncă, am învățat deja multe lucruri despre pachet.
Australia este primul test real și trebuie să muncim din greu tot weekendul. Nimeni nu poate anticipa cum vor performa celelalte echipe la prima cursă a sezonului", a explicat spaniolul.Noul sezon al Formulei 1 începe în 25 martie cu Marele Premiu al Australiei. Până în prezent, nicio televiziune din România nu a achiziționat drepturile TV pentru sezonul 2018.
Via Motorsport
Comentarii (19)