McLaren recrutează ingineri de la Lotus şi Sauber pentru departamentul de aerodinamică

de Daniel Popescu
Luni, 05.05.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
McLaren a recrutat cel puţin doi ingineri de la Lotus şi Sauber care vor ajuta echipa în departamentul de aerodinamică până la sosirea lui Peter Prodromou la începutul anului viitor.

Esential 5 este locul ocupat de mclaren in clasamentul constructorilor dupa primele patru curse ale sezonului
10 este numarul puinctelor castigate de mclaren in ultimele trei curse
McLaren a a anunţat la începutul anului recrutarea a peste 12 ingineri de top de la echipele rivale cu scopul de a reveni în lupta pentru titlul mondial în sezonul 2014, însă planurile nu au decurs conform aşteptărilor.

După ce au fost liderii clasamentului general în urma etapei inaugurale din Australia, britanicii nu au mai câştigat niciun punct în ultimele două curse, astfel că aceştia au decis să efectueze noi recrutări de personal. Printre noutăţi se numără Tony Salter de la Sauber şi Guillaume Cattelani de la Lotus, care vor lucra în departamentul de aerodinamică şi vor pregăti sosirea şefului Peter Prodromou programată pentru începutul anului viitor.

Noile recrutări au fost influenţate şi de incertitudinea privind situaţia lui Dan Fallows, care ar fi trebuit să vină împreună cu Prodromou, însă care a decis în cele din urmă să rămână la Red Bull Racing.

În plus, McLaren va implementa obiective clare pentru fiecare departament al echipei.

Directorul de curse Eric Boullier consideră că această strategie este cea mai potrivită pentru a avea parte de succes în viitorul apropiat.

"Trebuie să ne asigurăm oamenii lucrează împreună într-o singură direcţie cu o conducere puternică pentru a reveni la succesul din trecut. Trebuie să facem asta într-un mod inteligent [...] şi,. după ce avem această conducere cu o strategie clară, putem să facem comunicarea în companie ceva mai simplă pentru a fi mai rapidă şi mai bună", a declarat britanicul.

Via Autosport

Comentarii (8)

  • uite asa
    se construieste un imperiu
    3 3
  • We are building an empire....

    Vedeti ca tipul ala de la Lotus, Guillaume Cattelani, ii bestial. Chiar daca nu are o experienta foarte mare in F1 are idei foarte inovative si eficiente in acelasi timp, nu este doar un fantezist. Evacuarea, ampatamentul marit pentru a doua jumatate a lui 2013, actualul nas, dublul DRS testat de Lotus, toate il au la baza pe el si nu pe Dirk de Beer, cel plecat la Ferrari. De Beer era doar Head of Aero, Guillaume Cattelani era cel care era implicat direct. Mclaren l-a pierdut pe Paddy Lowe, dar in locul lui a adus foarte foarte multi ingineri. Doar urmarind pe linkedin am gasit cateva zeci, probabil lista este mai lunga.
    http://uk.linkedin.com/pub/brian-mcilwa ... =pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/brian-mcilwaine/26/732/52a?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/riccardo-ceccarelli/5/a45/82b?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/stephen-lambert/19/557/730?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/marco-gallieri/21/a04/166?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/in/adampainteruk

    http://uk.linkedin.com/pub/matt-dunn/23/146/bb4?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/in/stephenwatt

    http://uk.linkedin.com/pub/gary-law/7b/259/5b6?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/romy-mathew/27/775/918?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/andrew-jarvis/40/bb2/7aa?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/tom-dix/16/b5/7a6/ro

    http://uk.linkedin.com/pub/marieclaire-smid/2b/459/8b4?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/in/gvilaplana?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/andy-garratt/59/799/378?trk=pub-pbmap
    http://uk.linkedin.com/pub/christian-schramm/3b/503/36b?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/brian-gruncell/56/b08/b32?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/in/matteosansavini?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/jakob-mercanti/78/2/6b2?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/mark-tatham/12/72/592

    http://uk.linkedin.com/pub/ian-giles/20/130/896

    http://uk.linkedin.com/pub/steven-reichard/38/541/760?trk=pub-pbmap

    http://uk.linkedin.com/pub/indi-kaur/2b/a43/200?trk=pub-pbmap

    Mclaren cu siguranta nu aveau deficienta de personal, si aveau oricum ingineri foarte buni in interiorul organizatiei, dar rezultatele din 2013, i-a facut sa aduca foarte multi oameni noi in interiorul organizatiei. Ceea ce a facut Mercedes intre 2011-2013 cu Costa, Willis, Bell (deja a plecat), Mike Elliot, si cei 2 de la Red Bull care vin in iunie (Wood si Ellis) nu se compara ca amplitudine cu ritmul in care Mclaren recruteaza. Si aici in lista asta nu i-am pus nici pe Ettore Griffini, nici pe Ciaron Pilbeam si nici pe Tony Salter, nici pe Cattellani nici pe Promodrou sau Fallows (care desi sunt sanse mici, s-ar putea sa vina in cele din urma), ci doar cei gasiti pe linkedin fara o cautare foarte detaliata, sunt sigur ca mi-au scapat destui. Nici macar Red Bull intre 2005-2007 nu a adus chiar atat de multi ingineri. La Mclaren i-am gasit pe aceia fara sa caut f detaliat. De pierdut au pierdut doar un CFD enginer la Ferrari, si 2 in afara F1, unul plecat la Porsche si unul batran, nascut in 1951, care nu mai lucreaza la nici o companie. Cand spunea Whitmarsh in iunie anul trecut ca "we are recruiting from the outside stronger than ever in Mclaren's history" am crezut ca ii palavrageala, dar vad ca de fapt nu ii asa. Vad ca si-au atins ca si target sa aiba personal de 700 de oameni cum are doar Ferrari. Mercedes are doar 612 oameni in Brackley, si au spus ca "sunt prea multi" si vor incepe sa concedieze din ei. Cred ca Honda le-a dat o groaza de bani in avans ca pentru 2015 echipa sa aiba atat calitatitiv cat si numeric o echipa mare de tot, altfel Mclaren nu ar avea de unde sa dea atatia bani dintr-o data pe cateva zeci de ingineri.

    O sa radeti, dar Mclaren chiar isi construieste un imperiu. O sa vedeti anul viitor, daca motorul e bun, vor domina Mercedesurile.
    3 14
  • pt mirciulica...
    aceeasi caseta ca si cea de anul trecut... nu te-ai plictisit sa zici an de an acelasi lucru??? esti chiar patetic baietel.
    8 2
  • rusine ma!
    @Mclaren_Mircea_1984 draga mircea aceiasi cuvinte spuneai si anul trecut si acum 2 ani,in 2013 "construim un imperiu lasati-ne in pace" in 2014 la fel acum pt 2015 tot asa,mai automarket este printre singurele site-uri din Romania care chiar sunt la zi cu orice zvon,stire sau eveniment,asa ca tu cu dedicatiile si promisiuniile astea care nici ponta nu le face pleaca sau nu mai urmarii acest sport cu motor ca te faci de ras cu aceste comentarii.
    De cand a plecat Ham nu a-ti mai castigat nimic,bravo HAI MCLAREN :)))
    1 2
  • JugaruGabi
    Mirciuliuca... uiti ca de la anul McLarenul este cu motor Honda? :)
    Sau, daca isi face echipa McLarenul, tot Mercedesul va domina? :D
    0 1
  • We are building an empire......
    3 4
  • Test Driver 01
    Comic este ca s-ar putea ca Honda sa nu intre in Formula 1 in 2015 lol. Asa ca baietii de la McLaren se chinuie degeaba pentru ca vor ramane si fara motor din 2015 in sus daca nu cumva se milogesc la cei de la Mercedes (care oricum nu sunt interesati sa-i ajute) sau cine stie... vor folosi un motor Ferrari loooool.
    1 1
  • Viseaza testere in continuare. Auzi la el obraznicie, Mclaren sa se milogeasca la Mercedes si Ferrari. Cred ca ai baut o cafea prea tare sau nu ti-ai dozat corect medicamentele de spui ca Honda nu vine in 2015. Motorul deja este gata din octombrie 2013. Au avut si o conferinta de presa in China, cum ca Mclaren este singurul client in 2015, iar pentru 2016 ar fi dispusi. Dupa ce au investit sute de milioane de dolari in cercetarea sid ezvoltarea acestui motor. Dupa ce au reconstruit aproape de la 0 baza din Milton Keynes pentru a intretine motoarele si dupa ce au dat deja 100 de milioane de dolari celor de la Mclaren pentru 2014 in vederea intaririi departamentului tehnic al echipei, sa nu vina in 2015. Cred ca doar in visele tale erotice se poate intampla asa ceva.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru