McLaren pregăteşte un update aerodinamic semnificativ pentru China

de Daniel Popescu
Marti, 02.04.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
McLaren dezvoltă un upgrade aerodinamic major pentru podeaua monopostului pentru Marele Premiu al Chinei, potrivit presei britanice.

McLaren a început cu stângul noul sezon competiţional şi a obţinut doar patru puncte în primele două curse din Australia şi Malaysia.

Principalul motiv a fost decizia de a schimba radical monopostul comparativ cu anul trecut, întrucât acesta din urmă nu mai oferea potenţial mare pentru dezvoltare ulterioară. În urma eşecului înregistrat la Melbourne au existat speculaţii potrivit cărora McLaren ar putea reveni la configuraţia monopostului din 2012, însă situaţia s-a schimbat radical după cursa de la Sepang.

Încurajată de semnele pozitive ale noilor componente introduse, McLaren a ajuns la concluzia că principala problemă a monopostului este una de natură aerodinamică strâns legată de configuraţia podelei. De aceea, potrivit publicaţiei SkySports, echipa a decis să renunţe la revenirea la monopostul de anul trecut şi să-şi concentreze întreaga atenţie pe dezvoltarea unui update major pentru Marele Premiu al Chinei.

Urmareste Automarket
"Un upgrade major din punct de vedere ingineresc este pe punctul de a fi dezvoltat pentru MP4-28.
Alternativa, şi anume scoaterea monopostului de anul trecut din faza de retragere, a fost lăsată acum deoparte, chiar dacă a fost luată în considerare. Echipa este încrezătoare că a identificat principalul defect al monopostului ca fiind de natură aerodinamică. Nu are legătură cu suspensia faţă radicală de tip pull-rod, ci este centrată pe podeaua monopostului"
, a precizat reputatul analist Mark Hughes într-un editorial pentru SkySports.

Informaţiile vin în contextul în care Button şi-a manifestat de asemenea încrederea într-o revenire a echipei pe linia de plutire după startul mai puţin prolofic din acest sezon.

Via SkySports

Comentarii (2)

  • Acuma la orice `part` ce baga pe monopost o sa fie stire, si ei ca si pana acuma nu or sa livreze nici un rezultat bun
    6 5
  • apacheF1
    skysports,nu e publicatie,ci post de televiziune!
    @sadox
    daca taceai filozof ramaneai!Ce te-a ars sa te bagi ca musca in lapte,nu stiu!
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru