McLaren nu va copia sistemul F-duct de la Mercedes până la clarificarea regulamentului
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
FIA a confirmat cu ocazia curselor de la Melbourne şi Sepang că noul sistem F-duct utilizat de Mercedes pe aripa spate a monopostului şi care asigură un spor de viteză pe liniile drepte este perfect regulamentar.
Red Bull Racing continuă însă să solicite o clarificare a regulamentului, considerând că inovaţia Mercedes încalcă regulamentul tehnic.
Anterior, McLaren a afirmat prin vocea şefului Martin Whitmarsh că opinia echipei este că sistemul F-duct utilizat de Mercedes este legal, întrucât aceasta a fost decizia forului mondial. Totuşi, directorul tehnic Paddy Lowe a dezvăluit marţi că McLaren nu va copia sistemul F-duct întrucât nu are încă o garanţie fermă că acesta respectă regulamentul tehnic.
"Nu avem o opinie clară în această privinţă. În acest moment avem nevoie cu adevărat de claritate. De fapt, aş spune că ar fi fost mai bine dacă am fi avut claritate până acum. Vom vedea ce noutăţi va aduce Marele Premiu al Chinei în această privinţă.
Până când nu va exista claritate, este dificil pentru noi să depunem multe eforturi în această direcţie. Practic, suntem blocaţi în acest moment", a precizat britanicul în cadrul unei videoconferinţe cu presa internaţională.Anterior, Mercedes a afirmat prin vocea şefului Ross Brawn că sistemul F-duct este criticat de rivali din cauza faptului că acesta nu poate fi copiat cu uşurinţă.
Via | Autosport
Oricum cu acest sistem sau fara el,Mclaren e cea mai rapida masina de pe circuit!
Asa cum zicea Button in Australia,si frumoasa si rapid:))