McLaren susţine însă că decizia de a-i permite lui Lowe să plece mai devreme a fost luată ca urmare a celor 20 de ani petrecuţi de acesta la echipă.
"Lowe a fost un angajat loial aici. Am considerat că este potrivit să-i dăm drumul şi în afară de asta nu trebuie să mai spunem nimic pe acest subiect", a declarat Martin Whitmarsh, şeful McLaren.
Acesta a negat că decizia McLaren de a semna un contract cu Honda pentru furnizarea motoarelor începând din 2015 a oferit celor de la Mercedes o şansă de a negocia recrutarea timpurie a lui Lowe."Nu are legătură cu înţelegerea cu Honda.
Înţelegerea cu Honda şi înţelegerile cu Mercedes au fost realizate, aşa că nu am avut nicio presiune de suportat. A fost în întregime decizia noastră şi a părut lucrul potrivit. Lowe este un băiat bun. Cred că a ales o anumită rută şi nu am vrut să-l ţinem departe de asta fără să fie necesar", a adăugat el.Via ESPNF1
Comentarii (0)