McLaren, Mercedes şi Renault, afectate de probleme la KERS
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
McLaren a obţinut sâmbătă în calificările din Australia un rezultat mult superior celui anticipat cu numai câteva săptămâni în urmă, după ce a renunţat la sistemul de evacuare radical în favoarea unei versiuni convenţionale.
Totuşi, deşi ocupă locul doi pe grila de start, Lewis Hamilton a fost cu aproximativ 0.8 secunde mai lent decât Sebastian Vettel, iar una dintre cauze este sistemul KERS, care nu a funcţionat corespunzător.
"Am avut o defecţiune la KERS şi, pe lângă faptul că nu am beneficat de sporul de putere oferit de KERS, am pierdut şi stabilitatea frânelor, aşa că a fost un mic dezavantaj. Trebuie să spun că Vettel a fost foarte rapid şi ar fi fost dificil să-l învingem, însă am fi fost mai aproape", a declarat Martin Whitmarsh, şeful McLaren, pentru BBC Sport.
O altă echipă care a avut probleme cu sistemul KERS este Mercedes GP, iar Michael Schumacher a admis că acest lucru a afectat performanta generală a monopostului după ce a terminat calificările doar pe locul 11, insuficient pentru a accede în Q3.
"Pneurile soft au lucrat mai mult de un tur, motiv pentru care le-am utilizat şi în Q1 şi în Q2.
După aceea am ales un set nou de pneuri soft, dar am avut o problemă cu KERS, a funcţionat, iar apoi nu a mai funcţionat, aşa că a fost o sesiune inconsitentă", a declarat septuplul campion mondial.McLaren şi Mercedes GP utilizează sistemul KERS dezvoltat de constructorul german, motiv pentru care nu este exclus ca ambele echipe să fi experimentat acelaşi tip de defecţiune.
De asemenea, Renault a confirmat prin vocea lui Nick Heidfeld ca a avut o serie de defecţiuni la sistemul KERS al monopostului R31, element care a contribuit la eliminarea acestuia în prima parte a calificărilor. "Sunt dezamăgit să încep sezonul atât de în spate. Nu a fost o sesiune uşoară şi am avut o problemă cu sistemul KERS, motiv pentru care a trebuit să schimb câteva setări, iar asta m-a costat un tur cronometrat", a precizat germanul.
Red Bull Racing a preferat să nu folosească tehnologia pe parcursul calificărilor.
Via | Autosport | Mercedes GP
Comentarii (4)