Lewis Hamilton va mai concura în numai două curse pentru McLaren înainte de a se alătura celor de la Mercedes în sezonul următor.
În contextul în care Mercedes a avut un sezon dezamăgitor şi a obţinut o singură victorie în aproape trei ani, şeful Martin Whitmarsh consideră că Hamilton a decis să plece de la McLaren din dorinţa de a părăsi "cuibul" în care a crescut încă de la vârsta de 11 ani.
"Dacă ar trebui să speculez, există un număr de factori şi cred că primul este că vine o vreme când un bărbat simte nevoia de a părăsi cuibul. Cred că despre asta a fost. A fost alături de noi pentru atât de mulţi ani încât nu înţeleg încă pe deplin. Noi i-am făcut o ofertă lui Hamilton şi cred că i-am dat mai mulţi bani decât primeşte orice alt pilot în acest moment. Asta mă face să bănuiesc că rivalii şi partenerii noştri de la Mercedes-Benz i-au oferit mai mulţi bani. Nu ştiu asta, dar cred că Hamilton a luat decizia pe care a luat-o", a declarat britanicul.
Pe de altă parte, Whitmarsh crede că Hamilton regretă în unele momente decizia de a părăsi McLaren şi admite că speră ca Mercedes să nu-i ofere prea multe motive de satisfacţie anul viitor."Cred că există ocazii când regretă.
Trebuie să-şi justifice plecarea şi nu va spune că a primit mai mulţi bani sau că a făcut o greşeală. Sper că astăzi crede că a făcut o greşeală şi sper să creadă asta şi anul viitor", a adăugat el.Nu în ultimul rând, Whitmarsh anticipează o despărţire emoţională de hamilton la finalul Marelui Premiu al Braziliei. "Îl ştiu de când avea 11 ani şi ştiu că amândoi vom fi foarte emoţionaţi după Brazilia. Am avut unul sau două momente emoţionante după ce a luat decizia, dar avem o relaţie foarte bună", a încheiat el.
Via BBC Sport
oricum e un prefacut, nu cred ca regreta nici un moment, urmareste doar banii de aceea se va duce in cap cariera lui de asa zis pilot de F1