McLaren: "Cursa de la Silverstone, vitală pentru titlul mondial"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
McLaren va introduce un update semnificativ pentru cursa de la Silverstone de peste două săptămâni, ce include şi noul sistem de evacuare implementat recent de Ferrari, Renault şi Mercedes GP după modelul Red Bull.
În opinia oficialilor echipei britanice, acest Grand Prix va fi definitoriu în privinţa şanselor celor de la McLaren pentru titlul mondial.
"Este o cursă importantă pentru noi. Pe un astfel de circuit trebuie să fim competitivi cu Red Bull dacă vrem să fim capabili să îi batem în acest an. Dacă putem fi competitivi acolo, avem o şansă bună să câştigăm ambele titluri mondiale. Va fi o cursă mare, dar nu va fi finalul, indiferent ce se va întâmpla. Dacă îi batem, ei nu vor renunţa (n.r - la dezvoltarea monopostului). Dacă ei ne bat pe noi, cu siguranţă nu vom renunţa. Sper să fie o luptă echilibrată şi cu siguranţă va fi mai echilibrata decât anul trecut", a declarat Martin Whitmash, şeful echipei McLaren.
În sezonul precedent, Red Bull Racing a dominat autoritar Marele Premiu al Marii Britanii, obţinând fără emoţii dubla prin Sebastian Vettel şi Mark Webber.
În acest an, cursa va avea loc pe un circuit uşor modificat, menit să îmbunătăţească spectacolul prin creşterea şanselor de depăşire.Via | Autosport
Comentarii (0)