Chiar dacă ulterior a minimalizat importanţă acestor declaraţii şi a afirmat că nu se simte frustrat, presa internaţională a speculat imediat existenţa unor tensiuni între Alonso şi echipă. Informaţiile au fost însă negate de directorul de curse Eric Boullier, care este convins că nu se va ajunge la o repetare a problemelor din sezonul 2007.
"Dacă anul viitor vom fi în acelaşi stadiu, cu siguranţă că va înnebuni, dar nu cred că se va întâmpla asta. Voi, jurnaliştii, îl vedeţi frecvent şi puteţi vedea că este fericit la echipă, fericit că este aici.
Vrea să câştige şi vrea să concureze pentru că este un învingător şi oricum avem aceeaşi agendă. Mi-a spus că el consideră că acest an este de test pentru a fi pregătit pentru anul viitor", a declarat francezul.Pe de altă parte, Boullier consideră că afirmaţiile făcute de Alonso în timpul cursei reprezintă mai mult un mesaj pentru Honda de a îmbunătăţi performanţele motorului. "Nu ştiu, trebuie să-l întrebaţi pe el, dar este foarte posibil să fie aşa", a adăugat el.
Via Motorsport
Mi-as dori si eu sa fie 2 - 3 echipe apropiate ca valoare care sa se bata pentru titluri pana in ultimele curse, insa se pare ca nu se va intampla prea curand
Si de la McLaren nu poate sa plece, Dennis a zis ca are contract pe trei ani... eh cine dracul semna pe trei ani dupa ce a vazut... treaba din prima sesiune de testare?
Insa nu e cert daca va permite echipei sa se bata pentru victorii
Oricum, Alonso nu prea avea multe de pierdut - la Mercedes locurile erau ocupate, iar la Ferrari s-au adunat prea multe frustrari
A tot viciferat ca are o caruta iar acum chiar are una. Diiii
Are un ego imens cum a zis cineva mai sus si e normal. E un campion...
Si el stie ca s-a pacalit dar spera! Cand a venit la Renault cine isi inchipuia ca o sa il capaceasca pe marele Schumacher???
Speranta moare ultima!!!
Schumacher ar fi castigat si cu Williams 2002 sau McLaren 2003, 2004. Ar fi castigat usor si cu Williams 1994, 1995, 1996, 1997 si McLaren 1998, 1999, 2000. Ar fi castigat si cu Renault 2005 si 2006 si cu McLaren 2007 si 2008. Asta inseamna 14 titluri fara echipa aia "de vis" care si-a facut un nume pe carca lui Schumacher.
Schumacher merita mei mult de 7 titluri, erau echipe de vis si la alte echipe dar nu era un pilot precum Schumacher