McLaren are probleme cu pneurile medium la Valencia

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 25.06.2011
Lewis Hamilton şi Jenson Button avertizează că pneurile medium utilizate la Valencia nu se potrivesc monopostului McLaren.

Pneurile medium sunt utilizate în premieră în acest sezon cu ocazia Marelui Premiu al Europei din acest weekend, însă noile specificaţii ale furnizorului Pirelli nu sunt deloc pe placul celor de la McLaren.

La finalul celor două sesiuni de antrenamente libere de vineri, Lewis Hamilton a avertizat că monopostul MP4-26 nu se înţelege foarte bine cu acest tip de cauciucuri, însă rămâne încrezător că poate lupta pentru victorii.

"Am adus noile pneurile medium, care au fost destul de dificil de utilizat. Cred că cei de la Red Bull şi Ferrari au fost capabili să se descurce, dar noi am avut probleme cu ele. Dar imediat ce puneam pneurile soft am avut o prestaţie decentă. Mai sunt câteva îmbunătăţiri pe care le putem realiza la monopost. Lucrurile par foarte echilibrate în frunte, dar cu siguranţă suntem în luptă", a declarat fostul campion mondial.

Coechipierul său Jenson Button consideră că pneurile medium aduse de Pirelli sunt prea dure pentru asfaltul şi configuraţia circuitului stradal de la Valencia, însă speră ca echipa să remedieze deficientele până la ora calificărilor.

"Cu pneurile soft stabilitatea este destul de bună, dar trebuie să mai lucrăm la pneurile medium.

Sunt pneuri foarte diferenţe şi funcţionează într-un mod foarte diferit. Se pare că pneurile sunt prea dure pentru acest circuit. Dar avem suficient timp pentru a îmbunătăţi setările pentru sâmbăta şi cred că ştim ce avem de făcut", a precizat britanicul.

Via | McLaren

Comentarii (1)

  • da-o naibii
    asa se pune problema acuma sa avem "o prestatie decenta". treizitvaaaaaaaaaaaaaaaaaaa odataaaaaaa!!!!!
    8 10

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru