McLaren anticipa rezultate mai bune in 2010

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 09.04.2010
Martin Whitmarsh a admis ca McLaren se astepta sa obtina performante mai mari in primele trei curse ale sezonului 2010.

McLaren a obtinut o victorie in primele trei Mari Premii ale anului prin Jenson Button, in timp ce o serie de decizii mai putin inspirate in privinta strategiilor de cursa au impiedicat echipa sa realizeze rezultate si mai bune in startul noului sezon.

Astfel, chiar daca ocupa locul 2 in clasamentul constructorilor, McLaren considera ca ar fi putut avea o linie de clasament mai buna in primele runde ale campionatului.

"Prin natura standardului nostru foarte ridicat, nu ne-am atins obiectivele inalte pe care le aveam in primele trei curse, chiar daca simtim ca avem ceea ce este necesar pentru a lupta in frunte si in ciuda victoriei din Marele Premiu al Australiei".

"Asta poate suna ca o critica severa, avand in vedere ca suntem pe locul 2 in clasamentul constructorilor, iar Jenson Button si Lewis Hamilton lupta in fruntea clasamentului, dar asta este o reflexie a faptului ca la McLaren vrem sa excelam tot timpul. Asa ca privesc acest obiectiv ca pe unul pozitiv: este dorinta noastra sa ne imbunatatim rezultatele si sa eliminam greselile care ne vor face un competitor mai puternic", a declarat Martin Whitmarsh, seful echipei McLaren.

Via | McLaren

Taguri: McLaren, Whitamrsh

Comentarii (8)

  • Schumi_reinvented
    natura standardului
    Pai l-ati cam atins, urmeaza sa va mentineti. Nu e suficient sa priviti in fata, din cand in cand trebuie si in retrovizoare..
    9 14
  • 4299
    Potentialul Mp4-25 va deveni cu adevarat "dinamita" abia de la Barcelona. Oricum asteptam o victorie a lui Lewis inca de la Shangai. Arate-le Lewis cine ii cel mai bun :)
    12 18
  • cu rabdarea treci marea
    sa nu uitam ca anul trecut dupa 5 6 curse deja se bateau in frunte dupa un start foarte slab de sezon noile update-uri o sa se simta oricum e o batalie foarte echilibrata
    8 12
  • NeoGalaxy
    Pentru echipa cu cel mai bun monopost la sfarsitul anului, cu cel mai bun monopost la inceputul anului si in teste, niste afirmatii ca cele de sus nu arata decat nivelul de amatorie al conducatorilor echipei ca si al fanilor. Eu ma asteptam sa aiba 3 duble consecutive dupa cele 7 victorii consecutive prezise de unii fani "mesiatici si cancanisti" ai echipei.
    12 16
  • Bravo Neo
    6 10
  • McLaren
    Termina pe 3 la final...
    8 8
  • ctlnmihai
    McLaren anticipa rezultate mai bune in 2010
    O declaratie prudenta si realista a lui Martin Whitmarsh care treptat treptat il face uitat pe Ron Dennis ..Ptr.o echipa care se credea cea mai fiabila si cea mai rapida si ptr.toti care deja vedeau monopostul F 10 cel mai fiabil si cel mai performant dupa testele din timpul iernii ,2 motoare schimbate si unul explodat precum si faptul ca e depasit net de Red Bull si in unele momente chiar de catre Mclaren mi se pare un fapt ingrijorator..Sincer eu chiar la un moment dat dupa rezultatele din teste hotarasem ca n-are rost sa mai urmaresc sezonul de F1 ingrijorat fiind de rezultatele din teste si din postarile unor fani Ferrari de pe aici..Nu-i mai numesc ca se cunosc deja .
    7 10
  • mecla anticipeaza
    Au anticipat prea mult, din fericire au avut atat de multe podiumuri si duble in primele trei curse, aproape ca ma ingrijoreaza performanta lor. Este intr-adevar o echipa care reuseste 3 pole-uri din 3 posibile insa nu se numeste meclaren. In China au sansa la pole si dubla...daca alearga singuri.
    9 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru