Mateschitz: "Am realizat un vis ce datează de decenii"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Red Bull Racing a devenit duminică noua campioană mondială a constructorilor cu numai o etapă înainte de finalul sezonului, după ce Sebastian Vettel şi Mark Webber au ocupat primele două poziţii în Marele Premiu al Braziliei.
O mare parte din performanta obţinută duminică i se datorează magnatului austriac Dietrich Mateschitz, care a achiziţionat la sfârşitul sezonului 2004 echipa Jaguar de la constructorul Ford şi a redenumit-o în Red Bull Racing, după numele concernului pe care îl conduce.
În cei numai 6 ani de existenţă, echipa a progresat încet, dar sigur spre performanta supremă, însă patronul a preferat să rămână în umbră, apărând rareori în presă internaţională. De altfel, acelaşi lucru s-a întâmplat şi duminică, când singurele sale cuvinte după titlul cucerit la Interlagos au fost: "Am realizat un vis ce datează de decenii".
Pe de altă parte, mulţi specialişti consideră că, pe lângă banii investiţi de Mateschitz, geniul celebrului designer Adrian Newey a jucat un rol esenţial.
Sosit la echipa în februarie 2006, britanicul a fost nevoit să construiască mai întâi infrastructura echipei şi apoi să "deseneze" un monopost competitiv. Pentru Newey, aceasta a fost o experienţă complet nouă, după ce la Williams şi McLaren cucerise titluri fără a avea nevoie să construiască o infrastructură."Nu am avut un obiectiv precis în minte. Când m-am alăturat celor de la Red Bull a fost o aspiraţie, dar să aspiri la ceva şi să obţii acel lucru pot fi uneori două lucruri foarte diferite. Când m-am alăturat nu am apreciat cât de mult timp voi avea nevoie pentru a construi infrastrutura. Când m-am dus la Williams şi McLaren, ambele aveau deja infrastructura şi a fost în mare parte un job de design. Aici a fost vorba despre construirea infrastructurii şi apoi despre design", a declarat el pentru site-ul oficial al echipei Red Bull Racing.
La rândul său, şeful Christian Horner şi-a exprimat satisfacţia pentru drumul parcurs în şase ani de la statutul de "echipă de petrecăreţi" la cel de campioană a constructorilor.
"Este un rezultat incredibil.
În 6 ani, am progresat de la o echipă pe care nimeni nu a luat-o în serios şi la care toată lumea s-a gândit că la o echipă de petrecăreţi până la titlul mondial al constructorilor în 2010. Am terminat în faţa unor echipe cu mult mai multă experienţă decât noi şi am câştigat. Mulţumită dedicaţiei extraordinare a fiecărui membru al echipei până la sprijinul incredibil de la Red Bull şi al viziunii şi dedicaţiei din partea domnului Mateschitz. Am asamblat un grup grozav ale cărui eforturi au furnizat acest rezultat. Cu 6 ani şi jumtate în urma Mateschitz a avut o viziune şi astăzi noi am îndeplinit-o, este un sentiment incredibil", a precizat britanicul.Via | Red Bull
Comentarii (8)