Massa vrea să rămână la Ferrari în 2011
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Contractul lui Felipe Massa cu Scuderia Ferrari expiră la finalul actualului sezon competiţional, însă negocierile pentru prelungirea înţelegerii nu au fost încă demarate.
Indecizia celor de la Ferrari este justificată şi de faptul că doi piloţi cu potenţial în acest sezon, Mark Webber (Red Bull) şi Robert Kubica (Renault), vor deveni liberi de contract la finalul anului.
În plus, publicaţia finlandeză Turun Sanomat susţine că Nicolas Todt, managerul lui Massa, a demarat deja negocierile cu Renault în perspectiva unui contract pentru anul viitor.
Chiar dacă pilotul brazilianul susţine că principalul său obiectiv este să rămână la Ferrari, acesta a lăsat să se înţeleagă că ştie de interesul celor de la Renault. "Îmi place foarte mult la Ferrari. Ştiu pe toată lumea şi toată lumea mă cunoaşte. Totuşi, este întotdeauna încurajator să ştiu că alte echipe cu monoposturi rapide sunt interesate de mine. Principalul obiectiv este să continui cu Ferrari, dar dacă nu reuşesc atunci mă voi uita în altă parte", a declarat Massa potrivit sursei citate.
Astfel, Massa şi Kubica ar putea face schimb de echipe la finalul acestui an, ştiut fiind faptul că Ferrari este interesată de pilotul polonez, care a impresionat în acest an la Renault.
Massa concurează pentru Ferrari din 2006 şi în urmă cu doi ani a fost foarte aproape de a deveni campion mondial, însă a fost învins în cele din urmă de Lewis Hamilton.Via | ESPNF1
Comentarii (2)