Massa schimbă motorul şi cutia de viteze pentru cursă

De Daniel Popescu
Publicat Duminica, 26.09.2010
Felipe Massa va utiliza un motor nou în cursa din Singapore, chiar dacă defecţiunea tehnică din calificări a fost la cutia de viteze.

Felipe Massa va pleca de pe ultima poziţie a grilei de start în Marele Premiu al statului Singapore, întrucât nu a reuşit să stabilească niciun timp după ce a rămas blocat pe circuit în prima parte a calificărilor.

Conform analizei efectuate ulterior de ingineri, cauza defecţiunii a fost cutia de viteze, însă chiar şi în aceste condiţii Ferrari va înlocui şi motorul monopostului pilotat de brazilian. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că Massa a utilizat deja toate cele 8 motoare permise de regulament, iar penalizarea de 10 poziţii pe grila de start pentru utilizarea unităţii cu numărul 9 nu are niciun efect asupra brazilianului.

"Am avut o problemă cu cutia de viteze care a apărut neaşteptat, fără niciun fel de avertisment, aşa că a trebuit să mă opresc pe pistă. Ca măsură de precauţie vom schimba şi motorul, având în vedere că sunt ultimul pe grilă. Mă aştept la o cursă foarte complicată, în special pentru că suntem pe un circuit unde depăşirile sunt foarte dificile, dar este adevărat că orice se poate întâmpla: ploaie, Safety Car, cine ştie", a declarat brazilianul pentru site-ul oficial al Scuderiei Ferrari.

În schimb, coechipierul său Fernando Alonso va pleca de pe prima poziţie a grilei de start în cursă care va începe la ora 15:00.

Via | Ferrari

Comentarii (7)

  • HOPA!
    Baietii rosii au inceput sa foloseasca motoarele de rezerva.
    Probabil asta este strategia de care vorbeau. Astept aceeasi strategie pentru alfonzo!
    :))
    4 5
  • Era ceva normal
    Oricine ar fi facut aceasi mutare. E pe ultimu loc, nu mai poate fi penalizat cu 10 locuri. O sa-i prinda bine motoru asta in cursele urmatoare, asa mai poate sa-l ajute pe Alonso. Daca mai are inspiratia sa puna si pneurile "option", eu zic ca in primele 10 ture intra safety car-ul, poat prinde cateva puncte bune.
    6 0
  • dreako
    atata ti-a ramas si tie, speranta
    ti-am mai spus, asteapta ca poate Mos Craciun o sa-ti implineasca.Pana atunci strange tare da cu grija.
    3 0
  • Zvon - Massa
    Nu am vazut sa apara pe site (poate mi-a scapat), zvonul ca Massa va parasi echipa Ferrari de anul viitor si va fi pilot la Sauber. (chiar daca are contract cu Ferrari, sa nu uitam ca ei le furnizeaza motoarele) La Ferrari va fi asteptat Kubica, asa ca, Kimi ar putea prinde un loc la Renault.
    2 0
  • Diesel
    Massa
    Sper ca avand o strategie buna, sa repete "figura" facuta de Alonso la Monaco. Bafta Felipe!
    1 0
  • @alecstm
    Zvonul cu Massa la Sauber nu a aparut pe site pentru ca nu are niciun fundament real. Initial, se spunea ca va pleca la Renault chiar in locul lui Kubica, dar dupa ce Raikkonen a intrat pe fir au intors-o ca la Ploiesti, cu plecarea la Sauber.
    2 0
  • @drako
    Esti cel mai ofticos nesustinator Alonso. Si pe deasupra "radiezi" de istetime. La mai multe posturi!
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru