Massa: "McLaren nu au fost niciodata atat de lenti"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 13.03.2009
Felipe Massa s-a declarat surprins de forma neasteptat de slaba a celor de la McLaren in testele de la Barcelona, insa a remarcat rezultatele celor de la Brawn GP.

McLaren a fost departe de pretentiile unei echipe care isi propune castigarea titlului mondial, echipa clasandu-se regulat pe ultimul loc al testelor de la Barcelona.

Felipe Massa, unul dintre cei mai aprigi rivali ai Sagetilor Argintii, spune ca nu i-a vazut niciodata pe cei de la McLaren atat de lenti, insa anticipeaza ca britanicii vor reveni curand la forma obisnuita.

"Nu i-am vazut niciodata pe cei de la McLaren atat de in spate. Totusi, ei au la dispozitie inca un test pentru a vedea ce nu a mers bine. Reprezinta o echipa care poate imbunatati de la o zi la alta, asa ca trebuie sa ii respecti intotdeauna", a declarat el pentru Gazzetta dello Sport.

Referindu-se la performantele monopostului Ferrari in timpul acestor teste, brazilianul a dezvaluit ca este multumit de noul F60, insa nu a putut trece cu vederea rezultatele incredibile inregistrate de Brawn GP. "Aceasta este masina pe care ne asteptam sa o vedem la startul sezonului", a adaugat Massa. "Am avut cateva probleme, dar de miercuri dimineata am facut o cursa si jumatate fara sa parasim masina.

Sunt foarte multumit de performanta noastra in comparatie cu celelalte echipe... cu exceptia celor de la Brawn GP".

Comentarii (12)

  • (ADY)
    Massa taci din gura ca iar o sa pierzi............anul asta titlul il ia Lewis sau Kimi
    0 0
  • Pt @adrian2089
    Mai adrian2089, Massa a facut o declaratie foarte impartiala, nu este genul care sa exagereze sau sa se laude. De-ai fi tu macar un sfert la fel de fair-play ca el
    0 0
  • @cyrus
    nu e genul care sa se laude ??? ia mai gandeste-te :)
    0 0
  • @sharky_raduku
    Este ceva arogant sau exagerat in declaratia de mai sus? Spre exemplu anul trecut Hamilton se lauda la fiecare mare premiu ca "acesta este circuitul meu preferat si pot castiga cursa". Felipe a fost intotdeauna rezervat si nu se grabea sa se laude in halul asta
    0 0
  • NeoGalaxy
    @Cyrus
    Bine spus. A si nu uitati ca Lewis se credea victima ori de cate ori gresea. Niciodata nu a fost el de vina. Pur si simplu universul gresea, el era perfect. M-as bucura sa aud ca l-a stors fatuca de bani :)
    0 0
  • obiectiv
    anul asta lewis este cel mai putin pozitionat sa ia titlul in f1:)
    0 0
  • @cyrus
    ei bine , nu in declaratia asta...
    0 0
  • @declaratii massa
    va rog eu frumos sa ziceti orice altceva doar ca massa e fair si retinut in declaratii nu.ca mi se face rau.atat hamilton cat si massa fac niste declaratii imposibil de citit pana la capat.singurul pilot fair din F1 e Kimi Raikkonen fie ca ne place,fie ca nu
    0 0
  • Kimi
    Respect pe Kimi, dar fiti seriosi, el nu face declaratii, el le evita. Sau le face atunci cand ceva nu-i convine: "Nu stiu, nu sunt sigur, nu ma intereseaza" sau "nu sunt multumit de ..."
    0 0
  • declaratii
    din punctul asta de vedere,bravo lui,il admir mult,isi vede,atat cat are chef de volan si curse.Rolul unui sportiv nu este sa fac declaratii,sunt altii care se ocupa de asa ceva.
    0 0
  • NeoGalaxy
    @Alexandra
    Anul trecut Kimi a cam gresit cu declaratiile. Cred ca uiti ca a uitam cam ce inseamna sa fii intr-o echipa, sa contezi in echipa, sa lucrezi in echipa. Pe la mijlocul sezonului uitase si ce inseamna sa pilotezi in Formula 1. Si asta pe baza unor probleme cu sotia daca nu ma insel. Asa ca... sa-i lasam pe fiecare cu declaratiile lui.
    0 0
  • @NeoGalaxy
    da,pana la urma lupta se da pe pista.dar totusi nu-mi place ca spui ca Kimi a uitat ce inseamna sa lucrezi in echipa.eu as zice ca cei de la Ferrari au uitat ca au 2 piloti si nu doar unul.mie personal imi miroasa a schumacher in povestea asta.pentru a clar ca el nu-l suporta pe kimi in schimb massa i-a facut jocurile atunci cand au fost coechipieri.in fine...nu mai conteaza ce a fost.conteaza ce va fi anul asta.si sunt 100% sigura ca Kimi va reveni acolo unde ii e locul. cat despre respectivele probleme cu sotia,nu stiu unde ati citit despre asta.dar anul asta nu au fost probleme de acest gen.sau cel putin nu in timpul sezonului :)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru