În Australia, britanicii au pierdut însă lupta pentru ultimul loc pe podium în favoarea Scuderiei Ferrari, iar Felipe Massa nu exclude varianta ca Williams să nu aibă acelaşi motor ca şi Mercedes.
"Sper că avem acelaşi motor, nu văd de ce nu am avea acelaşi motor. De ce ar vrea Mercedes să ajute Ferrari? Trebuie să avem cel mai bun motor pe care ni-l pot da. Dacă nu avem acelaşi motor, ceea ce nu pot spune 100% pentru că este dificil, dar dacă nu-l avem, vrem să-l avem, pentru că nu este frumos să nu-l avem", a declarat el.
Massa a ocupat locul trei în calificările pentru Marele Premiu al Australiei, însă a fost depăşit de Sebastian Vettel prin prisma strategiei pentru unica oprire la boxe: brazilianul a intrat primul la standuri, iar apoi a pierdut timp preţios în spatele lui Daniel Ricciardo.▶ Cronica Marelui Premiu al Australiei
"Dacă Vettel ar fi oprit primul şi reuşea să rămână în faţă, acela ar fi fost finalul cursei pentru noi.
Aşa că pentru noi unica opţiune a fost să intrăm primii şi să-l ţinem în spate şi nu am fost prea departe să reuşim. Dar Vettel a avut un ritm mai bun decât ne aşteptam, cred că a găsit opt zecimi în cele două tururi, comparativ cu atunci când concura în spatele nostru. Iar Massa a pierdut 1.5 secunde în spatele lui Ricciardo", a declarat Rob Smedley, directorul de performanţă al Williams.Via ESPNF1
Chiar asa a vorbit Massa, sau e o problema de translatie?
- Il avem sau nu-l avem? Daca nu-l avem, sa ni-l dati.
- Da' asta e.
- Ba nu.
- Ba da. Ba, daca-ti zic ca-i asta, asa este, da' poate ca mint.
- Ba, esti nebun?
- Ba nu.
- Ba da.
..................
Sper ca am obtinut ceva zambete.
Ma bucur cum au evoluat lucrurile pentru Ferrari , iar daca mentin dezvoltarea , poate vom avea parte de concurenta reala pentru Ham Ham ! Kimi a fost bulversat dupa incidentele de la inceput , dupa care a aratat un stil decent de pilotaj , iar pe final i-au stricat cursa .. lasa ca se revanseaza ei , iar Vettel incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult in rosu .
Nu stiu totusi ce s-a intamplat cu Force India , dar bravo Sauber !