Massa: "Bottas este cel mai important nume de pe piaţa transferurilor"

de Daniel Popescu
Marti, 14.07.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Felipe Massa consideră că Valtteri Bottas va juca un rol crucial pe piaţa transferurilor în perspectiva sezonului 2016, în care brazilianul anticipează că va rămâne alături de Williams.

Esential 4 este locul ocupat de Valtteri Bottas in sezonul 2015
77 de puncte a acumulat Valtteri Bottas in primele noua curse ale sezonului
Ferrari este singura echipă de top care ar putea avea un loc disponibil pentru sezonul următor, întrucât contractul lui Kimi Raikkonen urmează să expire la sfârşitul acestui an.

Chiar dacă finlandezul va decide astfel în bună măsură şi viitorul altor piloţi, în funcţie de decizia Scuderiei de a-l păstra sau nu, Felipe Massa consideră că cel mai reprezentativ pilot de pe piaţa transferurilor este de fapt coechipierul său de la Williams, Valtteri Bottas.

"Bottas poate fi unul dintre cele mai importante nume de pe piaţă. Nu putem uita că are o opţiune de a rămâne aici, aşa că trebuie să înţelegem ce se va întâmpla. A demonstrat că este un pilot bun şi că are talentul de a concura pentru o echipă de top.

De aceea, alte echipe sunt interesate să-l obţină, dar nu ştiu ce se va întâmpla", a declarat brazilianul.

Pe lângă Bottas, pe lista de posibili candidaţi ai Scuderiei Ferrari pentru sezonul 2016 se află şi Daniel Ricciardo (Red Bull) şi Nico Hulkenberg (Force India).

Într-o situaţie similară din punct de vedere al contractului se afla chiar Massa, care anticipează însă că îşi va prelungi înţelegerea cu Williams pentru sezonul 2016. "Nu văd niciun motiv să nu stau aici. Îmi place foarte mult să lucrez cu această echipă, echipa mă respectă foarte mult, mă simt relaxat şi am rezultate bune. Nu văd de ce lucrurile ar trebui să se schimbe. Avem o opţiune pentru anul viitor, dar nu văd de ce nu putem activa opţiunea pentru a continua", a adăugat el.

Via Autosport

Comentarii (3)

  • hopa... subliminal Massa si-ar cam dori de fapt sa scape de Bottas... sau poate doar il complimenteaza.

    personal, cred ca Bottas e bun dar nu senzational. Massa de multe ori il domina iar asta ar trebui sa le arate managerilor Ferrari ca s-ar putea sa nu fie un mare castig comparativ cu Raikkonen

    pilotul care a demonstrat intr-adevar ca poate este Ricciardo (dupa ce s-a intamplat anul trecut) insa in conditiile in care contractul il leaga de Red Bull italienii ar trebui sa il aduca pe Hulkenberg (un pilot care de asemenea a demonstrat ce poate)

    asta in caz ca vor neaparat un alt pilot... ca fan Kimi nu vad de ce nu ar ramane
    5 4
  • Bottas nu e senzational, dar clar e mai bun ca Massa, unde anul trecut a obtinut dublul de puncte fata de coechipier. Si anul asta a obtinut rezultate mai bune cam pana cand au inceput sa apara zvonuri cu plecarea lui Bottas la Ferrari.
    Cam acelasi lucru a fost si cu Vettel anul trecut cand a pierdut sustinerea echipei dupa ce s-a inteles cu Ferrari.
    8 4
  • Nu vă mai drogați.
    O echipă precum Williams are interesul de a-și susține ambii piloți, ca aceștia să obțină cele mai bune rezultate. Contează punctele din campionatul constructorilor, de acolo vin banii. La fel a procedat și Red Bull anul trecut, având și ea nevoie de puncte. Când o echipă domină ca Mercedes sau cum a făcut-o RBR între 2010 și 2013, atunci da, putem spune că echipa susține mai mult un pilot, pentru că-și permite luxul ăsta, altfel n-o s-o facă. E la mintea cocoșului. Crezi că pierd ei banii ca să ce, să-i arate lui Bottas/Vettel că echipa n-are nevoie de ei? Sunteți nebuni dacă vă imaginați asta, probabil n-ați înțeles că banii contează în F1, ca de altfel peste tot în viață.
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru