Marussia, favorită să câştige lupta cu Caterham pentru bonusul alocat locului 10

de Daniel Popescu
Luni, 24.09.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Marussia a devenit favorită să câştige 10 milioane de euro pentru poziţia a 10-a din clasamentul constructorilor, după ce Timo Glock a terminat cursa din Singapore pe locul 12.

Acest al 12-lea loc valorează 10 milioane de euro în acest moment.

Timo Glock
Pilot Marussia
Niciuna dintre cele trei echipe care a debutat în Formula 1 în sezonul 2010 nu a reuşit încă să câştige puncte, astfel că departajarea dintre acestea se face în funcţie de cea mai bună clasare în curse de pe parcursul anului.

În primii doi ani, Caterham a reuşit de fiecare dată să se impună în faţa celor de la Marussia şi HRT, iar lucrurile păreau să se repete şi în acest sezon după ce Heikki Kovalainen a terminat pe locul 13 în Marele Premiu al statului Monaco.

Lucrurile au luat însă o întorsătură neaşteptată în Singapore, după ce Timo Glock a terminat pe locul 12, performanţă în urma căreia Marussia ocupă în prezent locul 10 în clasamentul constructorilor. Poziţia este una vitală pentru cele trei noi echipe, întrucât este ultima recompensată cu bani de Bernie Ecclestone prin intermediul Acordului Concorde.

Deşi sumele alocate echipelor sunt confidenţiale, Glock a dezvăluit că rezultatul din Singapore echivalează practic cu 10 milioane de euro în continurile echipei din Rusia.

"Acest al 12-lea loc valorează 10 milioane de euro în acest moment.

Sigur că trebuie să-l păstrăm până la finalul campionatului şi sper să reuşim. În ultimele patru luni am reuşit să reducem diferenţa faţă de Caterham şi aceasta este o recompensă pentru toată lumea din echipă, pentru că nu a fost uşor", a declarat germanul.

Bonusul pe care îl va primi Marussia dacă rămâne pe locul 10 în clasamentul constructorilor echivalează cu aproximativ 25% din bugetul anual al echipei.

Via GMM

Comentarii (1)

  • Pacat ca la voi pe site e inca pe locul 12.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru