Marinescu: "Mi s-a spus că pilotez prea la limită pentru un debutant"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 11.11.2011
Mihai Marinescu este mulţumit de modul în care a decurs prima experienţă la volanul unui monopost de GP2 şi susţine că a fost informat că pilotează prea agresiv pentru un debutant.

Mihai Marinescu a debutat vineri în competiţia GP2, a doua ca importanţă în lumea sporturilor cu motor după Formula 1, şi a terminat sesiunea de calificări de pe circuitul Yas Marină din Abu Dhabi pe locul 25.

Chiar dacă va pleca de pe penultima poziţie a grilei de start, braşoveanul în vârstă de 22 de ani a remarcat progresele realizate comparativ cu sesiunea de antrenamente de vineri dimineaţa şi spune că a fost informat că a forţat prea mult monopostul pentru un debutant.

"Maşina este extraordinară, mai ales frânele, care 'îngheată' maşina şi aerodinamica este senzaţionala - cu cât mergi mai tare cu atât ai maşina mai stabilă şi mai echilibrată. Sunt mulţumit de progres, am coborât o secundă şi jumătate de dimineaţa până la prânz, iar în calificări am avut ghinionul de a avea steag roşu pe al doilea schimb de gume, nu am putut să le fructific. Probabil că mai reuşeam să scot zecimi bune la timp, veneam în jurul lui 1:51:00."

"Cunoscuţii de aici m-au şi apostrofat după sesiunea de calificări, să o las mai uşor, merg mult prea la limită pentru un debutant, însă mă simt confortabil, încep să mă înţeleg cu maşina, aşa că am de gând să împing în continuare", a declarat el.

Marinescu se număra printre cei nouă piloţi din cei 26 prezenţi în Abu Dhabi care nu a mai concurat în această competiţie, însă este singurul de pe grila de start care până vineri nu mai testase niciodată monopostul de GP2.

Comentarii (4)

  • super
    am urmarit evolutiile, si trebuie sa recunosc ca se poate si mai mult, oricum o sa fie super in cursa, sa fie atent la cauciucuri ca se duc c-am repede si mai ales la frane, pe maine dimineata la 9, bafta
    9 0
  • pruteanu
    c-am repede?
    Mai Johann.....chiar asa....sa pui cratima acolo unde nu e nevoie?....clasele1-4?:))...penibil
    2 2
  • robert
    marinescu
    merge prea la limita si termina penultimul? sa speram atunci ca nu o sa o lase mai moale
    3 1
  • Abia astept cursele. Cred ca Mihai va face o figura frumoasa. Ar fi extraordinar pentru noi sa-l avem in 2012 in gp2. Succes Mihai!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru